TUBERCULOZA

Tuberculoza este o boalã cronicã, infecto-contagioasã care se transmite în special pe cale aerianã, prin intermediul picãturilor Flluger rezultate în urma acceselor de tuse, râs, cântat. Este o afectiune cunoscutã de mii de ani, cu perioade de recrudescentã determinate de situatii speciale naturale si sociale. Tuberculoza este produsã de bacilul Koch, o mycobacterie foarte rezistentã la frig si cãldurã, dar care poate fi relativ usor omorâtã de expunerea la soare (UV) si dezinfectia cu produsi chimici speciali (cei mai simpli sunt cei clorurati). Bacilul Koch are o proprietate deosebitã de a-si putea inhiba metabolismul pe termen lung (10, 15, 20 de ani), în conditii neprielnice pentru el, metabolism pe care îl poate relua în momentul în care conditiile locale sau generale ale organismului îi permit. Existenta acestor "bacili dormati" în organism constituie punctul de plecare al tuberculozelor secundare numite ftizii (popular oftica), care apar la distantã de timp de momentul infectiei cu bacilul Koch sau al reactivãrilor tuberculozei dupã un prim tratament, chiar corect executat. O altã particularitate a acestui microb este posibilitatea de a dezvolta rezistentã la actiunea unor antibiotice specifice, în conditiile în care se întrerupe tratamentul recomandat de specialist sau nu se respectã schemele recomandate de medicul curant. Aceastã posibilitate reduce sansele de reusitã ale tratamentelor ulterioare.
Infectia tuberculoasã (pãtrunderea bacilului Koch în organism) nu se continuã obligatoriu cu îmbolnãvirea de tuberculozã. Prima infectie tuberculoasã (naturalã sau vaccinalã) are un efect benefic asupra imunitãtii organismului determinând o crestere fatã de o nouã infectie tuberculoasã. Acest lucru se întâmplã însã în conditiile unui organism sãnãtos. Receptivi la infectia tuberculoasã sunt în special copiii pânã la vârsta de 3 ani si adultii de vârsta a treia, a cãror sistem imunitar nu este maturizat sau este debilitat de maladiile intercurente. Factorii care conduc la transformarea infectiei tuberculoase în boalã apartin atât organismului cât si mediului. Pentru o persoanã prost alimentatã calitativ si cantitativ, care duce o viatã dezordonatã marcatã de vicii - fumat, bãut, stresatã emotional si intelectual, afectatã de maladii cum ar fi: cancerul, virozele, diabetul, boli de sistem, psihopatii, este mai probabil ca infectia tuberculoasã sã fie continuatã de aparitia ftiziei. Situatii de crizã economicã, rãzboaie, calamitãti naturale favorizeazã aparitia si rãspândirea tuberculozei în rândul populatiei. Proportia mare de persoane fãrã locuintã, fãrã loc de muncã, necooperante în finalizarea tratamentului corect al tuberculozei duce la aparitia cazurilor de tuberculozã cronicã ce constituie, sursa de infectie principalã.
Tuberculoza nu are simptome proprii care sã sugereze de la început afectiunea. Ea evolueazã lent pânã la forme avansate de boalã. Principalul simptom este tusea initial neproductivã apoi cu secretie mucopurulentã, simptom care este caracteristic multor boli, în special la fumãtori unde schimbarea caracterului de tuse obisnuitã a fumãtorului poate sã fie un semnal. Starea febrilã (37-380C), scãderea în greutate, lipsa poftei de mâncare, transpiratiile nocturne si oboseala, întregesc sindromul de impregnare bacilarã. O situatie particularã o constituie hemoptiziile, expectoratii cu sânge proaspãt, denumite "hemoptizii providentiale" pentru cã duc la descoperirea unei tuberculoze active. Ele survin în urma ruperii unor vase de sânge mai mici sau mai mari, de unde rezultã cantitatea micã sau impresionantã de sânge eliminatã, vase care se erodeazã în ansamblul de leziuni locale pulmonare pe care le dã tuberculoza evolutivã.
În cazul reactivãrilor tuberculoase, în tuberculoza cronicã, la simptomele descrise mai sus se pot adãuga altele cum ar fi dispneea (greutate în respiratie) sau alte complicatii apãrute în urma repetatelor leziuni tuberculoase la nivel pulmonar.
Diagnosticul de certitudine al tuberculozei este cel bacteriologic din sputa expectoratã de pacient. Examenul microscopic pune în evidentã bacilul Koch, dupã o coloratie specialã. În cazul bolnavilor cu leziuni minime, neescavate, cantitatea de bacili eliminatã în sputã este foarte micã si este posibil ca în esantionul de sputã analizat sã nu fie suficienti bacili Koch pentru a deveni vizibili pe frotiu. De aceea este necesarã cultivarea sputei recoltate pe medii specifice de crestere a bacilului.
Tratament:
- Izoniazidã, PAS, streptomicinã sulfat, strepancil, fintozid, pirazinamidã, tiocarbid, kanamicinã, tebemicin, nizolin.
- Vitaminele D2, D3 hidrosolubile, gluconat de calciu, vitamina B6, Cedecalcin, Cavit 9, ACTH, Predinson, Supercortisol.
- Sirop de patlaginã, Trecid, Tusomag, Calmotusin, Tusan, Codein fosfat, Stodal.
- În perioada de convalescentã se utilizeazã unele specii de plante medicinale care contin sãruri minerale, vitamine, substante antibacteriene. Cu actiune remineralizantã sunt indicate urmãtoarele plante în curã de 6 luni pânã la 2 ani: 40 gr coada calului, 40 gr frunze de podbal, 20 gr flori de tei. Se face decoct din 5 linguri de amestec la 1,5 l de apã, se beau 3-4 cãni pe zi, îndulcite cu miere de albine.
- Rp. 1 - 20 gr coada calului, 15 gr troscot, 20 gr frunze de podbal, 5 gr frunze de mentã, 15 gr rizomi de pir, 5 gr fructe de ienupãr, 20 gr conuri de hamei. Se face decoct din 1 lingurã de amestec la 1 canã de apã, se beau 2-3 cãni pe zi, timp de 3-6 luni. Pe timpul acestei cure se recomandã sãptãmânal consumarea a 500 gr miere amestecatã cu hrean ras (1-2 rãdãcini), din care se ia câte 1 linguritã cu 1 orã înainte de masa de prânz si seara.
- În perioada de iarnã si primãvarã se recomandã urmãtoarea retetã: 40 gr mãcese, 40 gr fructe de cãtinã, 10 gr frunze de urzicã, 10 gr frunze de ciubotica cucului, care se preparã ca infuzie din 2 lingurite de amestec la 1 canã de apã, se beau 1-2 cãni pe zi.
- Reflexoterapia aduce îmbunãtãtiri în respiratie dacã este cazul de exces de energie la nivelul plãmânului, caracterizat prin accese violente de sufocare sau de vid de energie la nivelul plãmânilor, caracterizat prin respiratie greoaie, permanentã. În primul caz se maseazã punctul P5, situat în pliul cotului în afara tendonului muschiului biceps - dispersie (fig. 1). În cazul al doilea, pentru tuse, hemoptizie se maseazã punctul P1 - tonifiere. Se mai poate masa meridianul vasului de conceptie cu punctul JM15 - tonifiere (fig. 2).