INCONTINENTA URINARÃ

Reprezintã pierdera involuntarã de urinã temporarã sau permanentã. Conform statisticilor, peste 15% dintre vârstnici au aceastã problemã. Incontinenta urinarã poate fi trecãtoare sau cronicã. Cea tranzitorie este determinatã de cauze reversibile: infectii urinare, vaginite si uretrite atrofice, unele medicamente (diuretice, antihipertensive, antihistaminice, sedative, decongestionante nazale cu efedrinã), alcoolul, unele boli (insuficientã cardiacã sau venoasã), constipatia.
Dintre cauzele aparitiei incontinentei urinare cronice la persoanele în vârstã, una principalã este tulburarea de contractie a muschiului vezicii urinare, una secundarã este în urma unor afectiuni neurologice (accidente vasculare cerebrale, boala Parkinson, boala Alzheimer) sau alte cauze (cistite, cancere vezicale, obstructie uretralã). O altã cauzã este si cea datoratã stresului, mai ales la femeile în vârstã si constã în pierderea de urinã prin manevre ce cresc presiunea intraabdominalã (tuse, strãnut, ridicare unor obiecte grele), fiind o consecintã a slãbirii planseului pelvin prin îmbãtrâniri si nasteri multiple. La bãrbati principala cauzã este afectiunea prostatei (adenomul sau cancereul de prostatã). În 5% dintre cazuri incontinenta urinarã este secundarã neuropatiei diabetice, deficitul de vitaminã B12 sau este idiopaticã. La toate aceste cauze se adaugã modificãrile fiziologice de vârstã (scãderea capacitãtii vezicii urinare, cresterea eliminãrii lichidelor consumate ziua, pe timpul noptii). Mobilitatea redusã a vârstnicului, tulburãrile de mers, pierderea echilibrului, contribuie la aparitia incontinentei urinare. Consecinte ale acestei afectiuni sunt: medicale (leziuni locale, ulceratii, micoze, infectii urinare), psihosociale (jenã, izolare socialã, depresie), economice.
La primele simptome bolnavul trebuie sã se prezinte la medicul de familie pentru identificarea cauzei si sã se determine o anumitã conduitã terapeuticã. Tratarea infectiilor urinare prin antibiotice, atrofiei vaginale prin terapie hormonalã, eliminarea unor medicamente, tratamentul constipatiei pot rezolva aceastã problemã.
În incontinenta urinarã de stres, alãturi de modificarea stilului de viatã (scãderea greutãtii corporale la obezi, oprirea fumatului, exercitii de întãrire a planseului pelvian), tratamentul factorilor precipitanti (tuse, vaginite), un rol important îl au tratamentele farmacologice si chirurgicale.
Pentru incontinentele urinare care nu au rãspuns la aceste mãsuri, un rol major îl are educarea pacientului. Golirea vezicii urinare la anumite intervale de timp, reducerea consumului de lichide dupã ora 18.00, golirea vezicii urinare înainte de culcare, au efect benefic. Toaleta localã riguroasã previne aparitia infectiilor bacteriene, micotice, leziunilor. Purtarea condoamelor, tampoanelor, pampersilor, montarea sondelor urinare temporar sau definitiv, devin necesare în incontinenta urinarã refractarã la mãsurile terapeutice.
Se fac bãi calde de sezut cu coada soricelului, coada calului (100 gr plante la fiecare baie), sare de bucãtãrie (2 pumni de sare de Basna). Se beau zilnic 4 cesti de ceai de cretisoarã. Se freacã regiunea vezicalã cu esentã de traista ciobanului, care învioreazã musculatura dinspre exterior.