DOPUL DE CERUMEN

Omul nu trãieste izolat de mediul care îl înconjoarã. El este în contact cu lumea din afarã, iar cunoasterea realitãtii se face cu ajutorul celor 5 simturi: vãzul, auzul, mirosul, pipãitul si gustul. Organul auzului si echilibrului, urechea, se compune din 3 pãrti: urechea externã, mijlocie si internã.

În timp ce urechea externã este vizibilã, celelalte douã (mijlocie, internã) sunt situate profund în interiorul cutiei craniene, în osul temporal. Urechea externã este segmentul aparatului auditiv care culege si concentreazã undele sonore din mediul înconjurãtor spre timpanul osicular. Ea este formatã din pavilionul auricular si conductul auditiv extern. Pavilionul este o formatiune fibrocartilaginoasã de formã ovalã care se inserã pe peretele lateral al craniului si care are douã functii importante: auditivã propriu-zisã si de orientare auditivã în spatiu. Pavilionul se continuã cu al doilea segment al urechii externe reprezentat de conductul auditiv extern. Acesta are forma unui cilindru usor aplatizat antero-posterior si un traiect în formã de "S" în plan orizontal. Conductul auditiv extern este format dintr-o portiune fibrocartilaginoasã externã si o portiune osoasã internã. Învelisul cutanat din portiunea fibrocartilaginoasã prelungeste din afarã spre interior pielea pavilionului si este acoperit de foliculi pilosi, glande sebacee, glande aprocrine (glande sudoripare modificate), numite glande ceruminoase. Secretiile acestor glande si produsii de descuamatie ai tegumentului formeazã o substantã pãstoasã, cu aspect ceros (cerumenul) cu PH acid, higroscopicã, cu rol în protectia urechii. Cerumenul este singurul produs uman ce contine cupru. În componenta cerumenului intrã: apã, proteine, acizi grasi, colesterol, acid cerotique, sãruri minerale de sodiu, magneziu, potasiu, calciu, fosfor si cupru. Cresterea sau scãderea cantitãtii de cerumen depinde de mai multi factori: oscilatii de temperaturã, stimulãri mecanice si medicamentoase, traumatisme emotionale, reactii psihice. La unele persoane cerumenul se acumuleazã în conduct formând un veritabil dop, de consistentã si culoare variabilã. Dopul nu se formeazã deodatã, ci în timp îndelungat, el fiind bine suportat atât timp cât existã un spatiu între masa sa si peretele conductului pentru a permite o auditie normalã. Alteori apare scãderea de auz (hipoacuzie de transmisie), senzatia de plenitudine, zgomote auriculare, autofonie, vertij, durere. Niciodatã nu se scoate dopul de cerumen de cãtre persoane neautorizate prin diverse manevre si cu diferite obiecte, care pot sã-l împingã spre timpan si sã producã leziuni, sângerãri, infectii. Dopul se poate elimina prin spãlãturã auricularã cu apã caldã la 370C, dacã pacientul nu a prezentat anterior perforatii ale membranei timpanice sau nu are în prezent un proces supurativ acut. Dopurile vechi si uscate se îndepãrteazã fie prin extragere cu un cârlig de corp strãin, fie prin spãlãtura auricularã efectuatã dupã înmuierea acestora. Desi o profilaxie veritabilã a dopului de cerumen nu existã, se poate recomanda evitarea stagnãrii apei în urechi si curãtarea intempestivã a conductului auditiv extern.