miercuri, 3 martie 2010

Bronşita acută

Bronşita acută este un proces inflamator acut al bronhiilor, cu debut brusc, cu alterarea stării generale, cu febră, cefalee, astenie, dureri musculare, transpiraţie. La scurt timp de la debut, apare tusea, la început uscată, urmată de expectoraţia uscată. După cîteva zile, tusea este însoţită de expectoraţia purulentă.apariţia bronşitei acute este precedată adesea de procese catarale inflamatorii ale căilor rspiratorii superioare ca rinite, faringite, laringite.
Cauza principală este infecţia. Factorii favorizanţi sînt anotimpul rece şi umed, viaţa şi munca în condiţii insalubre, în atmosfera viciată, cu prf, fum, gaze toxice. Mai intervin în producerea bronşitei afecţiunile rinofaringiene, amigdaliene, sinusale, supuraţiile pulmonare, debilitatea, subnutriţia, surmenajul.
Netratată corect, în special la bolnavii cu rezistenţă scăzută, poate degenera în bronhopneumonie - extinderea procesului inflamator la nivelul plămînilor.
Fitoterapia urmăreşte în primul rînd prevenirea acestei afecţiuni şi a complicaţiilor ei prin creşterea rezistenţei organismului faţă de factorii nocivi prin folosirea zilnică a fructelor şi legumelor proaspete, ca cea mai importantă sursă de vitamine, acizi organici şi săruri minerale. Se recomandă usturoiul care are proprietăţi antiseptice, pulmonare şi intestinale, bactericide şi bacteriostatice.
Aerul din camera bolnavului trebuie să fie umidificat cu două prosoape muiate în apă caldă şi întinse pe calorifer (metodă folosită mai ales pentru copiii care tuşesc mult în timpul nopţii). Fumatul şi contactul cu fumul de ţigară trebuie evitat.
Ca alimente-medicament, Sabin Ivan* recomandă: o cană de lapte cald, în care se va pune suc de usturoi; suc de varză combinat cu suc de morcovi şi zeamă de lămîie (pentru fluidificarea şi eliminarea sputei); suc de hrean amestecat cu suc de ridiche neagră (2 linguri din acest amestec, de 4 ori pe zi); miere.
Pentru calmarea tusei iritative, acelaşi autor recomandă: infuzie de nalbă (o lingură de frunze, flori şi rădăcină la o cană cu apă), 1-2 căni pe zi; infuzie din flori şi frunze de podbal (2-3 linguri la o cană cu apă), o lingură la 2-3 ore; infuzie din flori de tei (1-2 linguriţe la o cană cu apă), 2-3 căni pe zi; o cană cu lapte fierbinte în care se va pune pătrunjel (frunze), a se consuma dimineaţa.
Pentru fluidificarea şi eliminarea sputei se recomandă: infuzie de pătlagină (2-3 căni pe zi); hrean (20 g rădăcină la 1 litru de apă), o cană seara, înainte de culcare; decoct de mere (3 mere cu coajă, tăiate în felii subţiri, apoi fierte 20 de minute într-un litru de apă), o cană înainte de culcare; morcovi şi ţelină (cîte 30 g din fiecare) şi o frunză de varză, toate fierte într-un litru de apă, timp de 15 minute (se va consuma îndulcit cu mire, fracţionat în decursul unei zile); sirop din muguri de pin (50 g, maceraţi mai întîi, timp de o oră, în 50 ml de rachiu, apoi amestecaţi într-un litru de apă fiartă, se răceşte 6 ore, după care se îndulceşte cu miere, apoi se fierbe pînă la înjumătăţire, se iau 4 linguri pe zi).
În timpul verii, se recomandă salată de lăptucă, varză albă, ridiche, ceapă verde şi roşii, iar în timpul sezonului rece - salată de morcovi, ţelină, ridiche neagră, sfeclă roşie.
O băutură foarte bună se poate obţine dintr-un amestec de zeamă de morcovi, mere, portocale, lămîie, miere de albine.
Pentru profilaxia bronşitei acute trebuie menţinută igiena buco-faringiană prin gargară cu infuzii sau deccocturi din plante cu acţiune antisptică (cimbru, coada racului, coda şoricelului, gălbenele, muşeţel, în părţi egale).
În perioada de cruditate a bronşitei acute se folosesc, în cură internă, plante cu acţiune emolientă, calmantă asupra tusei şi bactericidă, plante ce conţin în special mucilagii, uleiuri volatile şi alcaloizi. Ceaiurile se beau calde, îndulcite, de obicei, cu miere.
În volumul "Fitoterapie", autorii* propun mai multe combinaţii:
- frunze de nalbă mare, flori de nalbă de pădure, frunze de pătlagină, sovîrf, fructe de fenicul;
- flori de lumînărică, frunze de podbal, rădăcină de nalbă mare;
- flori de tei, rostopască, sovîrf, cimbrişor, scai vînăt, fructe de anason (plante deprimante ale reflexului de tuse, cu acţiune sedativă, antispasmodică şi tonică asupra sistemului nervos;
În perioada de cocţiune a bronşitei, se beau ceaiuri din plante cu acţiune de fluidificare a secreţiilor bronşice, expectorantă, emolientă, antiseptică şi antispasmodică: ciuboţica-cucului (flori şi rădăcină), frunze de pătlagină, frunze de podbal, frunze de nalbă mare, fructe de anason, isop, cimbru, flori de lumînărică, flori de tei, cimbrişor.
În bronşitele uscate, se recomandă un expectorant obţinut din decoct de rădăcină şi rizomi de ciuboţica-cucului, decoct de rădăcină de lemn dulce şi infuzie de fenicul. La acestea se adaugă 200 g zahăr. Din acest sirop se iau cîte 2 linguri la fiecare oră (adulţi), cîte o linguriţă de 3 ori pe zi (copiii între 2 şi 5 ani), cîte o lingură de 3 ori pe zi (copiii trecuţi de 6 ani).
În lucrarea "Ghid de terapie naturistă", autorii** recomandă:
- clismă cu ceai de coada-şoricelului;
- sirop de ceapă, 3-5 linguri pe zi (500 g de ceapă roşie se dau prin maşina de tocat carne şi se fierb în 750 ml apă, pînă scade la jumătate; se filtrează şi se mai pune o dată pe foc cu zahăr, cît să aibă consistenţa unui sirop; la ultimele clocote, se adaugă 2 linguri cu miere de albine. Se poate face şi un sirop din 2 cepe cu coajă cu tot tăiate felii, care se fierb 10 minute într-un litru de apă, cu 100 g de zahăr; se filtrează şi se bea cald în mai multe reprize, în cursul unei zile;
- infuzie din muguri de brad cu ceapă (1 litru de infuzie de brad în care se fierb 5 cepe şi la urmă se adaugă 10 g miere; se beau 1-2 căni pe zi) sau ceapă coaptă (are proprietăţi expectorante şi antitusive);
- infuzie din frunze de castan comestibil (2-3 frunze la 100 ml de apă; se beau 2-3 ceaiuri pe zi, îndulcite cu miere);
- decoct de rădăcini de fragi (20-30 g la ˝ litru de apă; se bea pe parcursul unei zile întregi);
- ceai dintr-o linguriţă de sîmburi de gutui la o ceaşcă de apă clocotită;
- rădăcină de iarbă mare (decoct din 20 g de rădăcină la 200 ml de apă din care se iau 3-4 linguri pe zi);
- fructe de ienupăr sub formă de ceai (20 g fructe la 500 ml de apă);
- decoct din rădăcină de leuştean (10 g la 300 ml de apă);
- rizomi de pir sub formă de decoct (1 lingură de rizomi la 250 ml de apă; de beau 3-4 căni pe zi);
- tinctură de propolis (15-30 de picături pe zi, cu o oră înainte de mese, într-un păhărel cu lapte călduţ sau apă);
Extern, se folosesc cataplasme cu făină de muştar negru (se amestecă 100 g făină de muştar cu puţină apă încălzită, pînă se formează o pastă. Pasta de înfăşoară într-o pînză subţire şi se aplică pe piele în jurul toracelui, unde se lasă timp de cîteva minute, în funcţie de sensibilitatea pielii, pînă se produce efectul revulsiv).

Amigdalita

Amigdalita este inflamaţia amigdalelor, a mucoasei faringiene şi a ţesutului limfatic din jurul lor. Amigdalele se înroşesc, pe ele se formează pete de puroi, ganglionii din jurul lor se măresc şi devin dureroşi. Produce dureri la înghiţit, febră şi frisoane.
În cazul în care nu se recomandă de către medic extracţia lor, se pot folosi remedii naturiste. Amigdalita e cauzată de mai mulţi factori: consumul de alimente reci, frig, diverse bacterii.
Prezentarea la medic este obligatorie. În plus, se recomandă o hrană bogată în lichide vitaminizante (sucuri de legume şi fructe, citrice, fructe de pădure, pătrunjel, morcovi ş.a.)
Se rad cartofi cruzi, se presară cu sare, se pun pe o pînză curată şi se aplică pe gît, sub formă de cataplasmă.
Se face gargară cu infuzie de cimbru (20 g la 2 ceşti de apă), la care se adaugă miere.
Gargare se mai pot face cu: infuzie de coada-şoricelului, cu tinctură de flori de gălbenele (30 picături tinctură la 20 ml de apă), cu infuzie de flori de gălbenele, cu suc sau decoct de gutui, cu zeamă de lămîie (zeama de lămîie se înghite apoi), cu infuzie de muşeţel, cu ceai de frunze de nuc, cu tinctură de frunze de patlagină lată (40 picături la 100 ml de apă), cu infuzie din frunze de salvie, cu oţet de mere amestecat cu apă.
Din coaja de salcie se face decoct cu care se fac gargare în afecţiunile gîtului şi ale gurii.
O lingură de frunze de ţelină, mărunţite, se fierb 2 minute într-un litru de apă. Se amestecă cu o ceaşcă de lapte călduţ, apoi se face gargară, de 3 ori pe zi, cu acest amestec.
O gargară emolientă se obţine din lapte în care s-au fiert smochine; se mai poate face gargară cu lapte de migdale. Acestea se folosesc în inflamaţiile dureroase ale gurii şi gîtului.
Din rădăcină de nalbă (20 g) se face un decoct (în 100 ml apă), la care se adaugă miere; cu acest amestec se face gargară.
Compresele sînt larg întrebuinţate în tratarea amigdalitei: cu suc de lămîie puţin sărat, cu praz fiert presărat cu piper alb, cu gaz dublu rafinat.
Se mai pot pune cataplasme calde cu făină de in, cataplasme de ceapă coaptă; decoctul de nalbă se pate amesteca cu făină de in şi folosi sub formă de cataplasmă. La ţară, se fac oblojeli (cataplasme) cu frunze de urechelniţă, zdrobite şi aplicate în mai multe straturi sau oblojeli cu lujeri de dovleac prăjiţi în untură de porc.
Salvia de grădină, pisată şi amestecată cu unt, se aplică sub formă de cataplasmă, pe gît.
Gargarele cu decoct din turiţă mare (partea aeriană: 10 g la 250 ml apă) sau cu infuzie de frunze şi flori de turiţă mare sînt, de asemenea, recomandate.
Se mai poate bea infuzie din flori de soc, de sunătoare (3 căni pe zi). Se mestecă răşină de brad.
Se fierbe o jumătate de pahar de fructe uscate de coacăz negru pînă se înmoaie, într-o jumătate de litru de apă. Se storc într-o pînză, se adaugă o cantitate egală de zahăr şi se fierbe. Acesta e un sirop foarte bun contra durerilor de gît, a tusei, răguşelii, amigdalitei. Se ia o linguriţă la fiecare două ore.

Postul -

Postul este unul din tratamentele cele mai vechi şi mai eficace, întrucît el înseamnă, în primul rînd, curăţire, purificare.
Se recomandă, în mod special, postul negru (total) o dată pe săptămînă, în care nu se mănîncă nimic şi se bea doar apă. Curele de "foame" pun în repaus întregul tub digestiv (digestia este un effort pentru organism), elimină reziduurile metabolice, purificînd întreaga noastră fiinţă.
Cînd sînt bolnave, animalele recurg instinctiv, pentru perioade scurte de timp, la refuzul hranei. Cîinii sau pisicile, de exemplu, mănîncă doar puţină iarbă în aceste situaţii.
Cei care au febră, au automat tendinţa de a posti.
Ca urmare a abţinerii de la hrana fizică, vom putea să ne abţinem cu uşurinţă şi de la sentimente sau gînduri negative.
În lucrarea "Din tainele alimentaţiei lacto-vegetariene", autorul ei, Nicolae Catrina, afirmă: "În loc să vrem să absorbim, să înghiţim, să acumulăm, să luăm cu lăcomie prea mult din toate, învăţăm astfel să renunţăm şi să fim detaşaţi, pentru că înţelegem că această tendinţă instinctuală şi permanentă de a acumula este cea care ne împiedică să fim cu adevărat fericiţi şi mulţumiţi".
La început, cei neobişnuiţi cu postul total (o dată pe săptămînă) pot avea senzaţii neplăcute: dureri de cap, palpitaţii, senzaţii de leşin, care fac dovada unei mari încărcări cu impurităţi a organismului. În scurt timp, aceste manifestări dispar, făcînd loc calmului, unei stări de bine şi de destindere a întregului corp.
După o perioadă de post, se trece treptat la hrana obişnuită. Trebuie început cu hrană puţină, lichidă (supe, sucuri de legume şi fructe) care este sporită treptat. Această perioadă, numită "stingerea postului", trebuie să dureze cam tot atît cît a ţinut perioada de post.

Acneea


Acneea este o afecţiune cronică a pielii, determinată de creşterea secreţiei glandelor sebacee. Apare pe faţă, uneori pe umeri, spate şi piept, mai ales în timpul pubertăţii, influenţată fiind de modificările hormonale ale acestei vîrste. La persoanele mai în vîrstă, poate apărea şi sub influenţa unor tulburări gastrointestinale, hepatice, neurovegetative sau a tulburărilor menstruale, la femei.
Acneea poate lua forme clinice variate, cea mai frecvent întîlnită fiind acneea vulgară juvenilă. La femei după 40 de ani poate apărea acneea rozacee. Acneea juvenilă apare, în special, la adolescenţi, pe o piele grasă, seboreică, mai ales pe aripile nasului, bărbie, frunte.
Tratamentul general al acneei constă, în primul rînd, în respectarea unui regim alimentar echilibrat, sărac în dulciuri, carne, grăsimi şi făinoase, alimente conservate, brînză fermentată, sosuri, vinete, băuturi alcoolice, cafea, ciocolată. Se recomandă cîteva zile de repaus alimentar absolut, numai cu lichide şi anume sucuri (de roşii, păpădie, portocale, struguri, sfeclă roşie) şi ceaiuri (de coada şoricelului, păpădie). Se evită condimentele, sarea în exces, produsele din carne de orice fel. Se menţine tranzitul intestinal normal, prin consumarea de alimente bogate în celuloză (pîine integrală, fructe proaspete, legume, în special sub formă de salate de crudităţi) şi infuzii sau decocturi din plante medicinale. Trebuie evitată constipaţia.
Pe lîngă tratamentul alopat de bază cu dezinfectante, antibiotice, autovaccin şi tratament hormonal, se recomandă şi tratamentul fitoterapeutic, atît pentru uz intern (cu plante care conţin diuretice apoase şi uleiuri volatile), cît şi pentru uz extern (cu plante cu efecte antiseptice, calmate şi cicatrizante). Ca alimente-medicament, amintim: varza (un pahar de suc pe zi, timp de 3 săptămîni), spanac fiert, struguri, polen, drojdie de bere.
Se recomandă ceaiuri diuretice, depurative, antialergice şi laxative: infuzie dintr-un amestec în părţi egale de frunze de frasin, trei fraţi pătaţi, cicoare, flori de soc. Se beau 2-3 căni pe zi din această infuzie. Consumul de drojdie de bere opreşte supuraţiile.
Intern, se mai recomandă:
- tinctură de rădăcină de brusture, cîte 10 picături, de 3 ori pe zi;
- infuzie din rădăcină de brusture (2-4 linguri la litru) - se va bea în cursul unei zile;
- infuzie de trei fraţi pătaţi (1 linguriţă la cană) din care se beau 2-3 căni pe zi;
- infuzie sau decoct din frunze de nuc (se iau cîte 15 picături, de 3 ori pe zi);
- infuzie din muşeţel, pelin, muguri de pin, porumbar, salvie;
- infuzie sau decoct din rizomi de ghinţaură şi păpădie;
- decoct din teci de fasole fără seminţe (4 linguri teci la 1 litru de apă), din care se beau 3-4 căni pe zi, timp de o lună;
- salată preparată din untişor, salată verde, frunze de păpădie (înainte de formarea tulpinii florifere), varză albă, napi, roşii, sfeclă roşie;
- consumul sucului proaspăt, obţinut prin mixare, de coada şoricelului, muguri de mesteacăn, leurdă, năsturel, urzică, păpădie.
Extern, se recomandă cataplasme, spălături şi băi locale.
- cataplasme cu felii de castraveţi, drojdie de bere înmuiată cu lapte, aplicată pe faţă, cu frunze de salată verde (lăptucă) opărite, aplicaţii cu napi fierţi, după care se fac masaje uşoare, pentru ca aceştia să-şi lase sucul în piele;
- cataplasme cu frunze de praz fierte şi aplicate călduţe;
- cataplasme cu ridichi rase, amestecate cu oţet;
- tamponări cu felii de roşii, de mai multe ori pe zi, timp de 3-4 săptămîni;
- loţionări cu suc de struguri: se spală pielea cu un tampon de vată îmbibată în suc de struguri şi se lasă 10 minute, apoi se şterge pielea cu apă călduţă;
- loţiuni cu suc de varză proaspătă; se pot aplica pe faţă chiar şi numai frunze de varză strivite;
- tinctură de propolis, aplicări locale de 2 ori pe zi;
-ungere cu alifie cu propolis;
- cataplasme, spălături şi băi locale cu infuzie dintr-o linguriţă de muguri de plop negru, zdrobiţi, la 250 ml apă;
- loţionări cu decoct de rizomi (rădăcină) de orbalţ (iarba cristoforului, iarba tîlharului - Actaea spicata);
- tamponări cu infuzie de frunze de nuc, decoct de arnică, decoct de rădăcină de brusture (10 g la 100 ml apă);
- băi de abur cu muşeţel sau paie de ovăz;
- loţionări cu infuzie de jaleş de grădină (Salvia Officinalis - 5 g la 250 ml apă sau 3 linguriţe la 300 ml apă);
- comprese cu infuzie de conuri de hamei (o lingură la 100 ml apă);
- spălături şi băi locale cu infuzie din 15-20 g de flori de gălbenele la 100 ml apă sau cu tinctură de flori de gălbenele (10 ml tinctură la 100 ml apă fiartă şi răcită), zilnic. Tinctura se obţine din 20 flori de gălbenele macerate timp de 8 zile în 100 ml alcool.
- băi, spălături şi cataplasme din infuzie cu 20-40 g cicoare (plantă întreagă) la 1 litru de apă;
- comprese cu infuzie din 20-30 g de rădăcini de brusture la 1 litru de apă.
În fiecare dimineaţă, faţa trebuie spălată cu apă caldă şi săpun, după care se şterge cu o soluţie antiseptică din alcool şi uleiuri volatile (de levănţică, cimbru, coriandru etc): ulei volatil (2 ml), alcool rafinat de 85 de grade (300 ml), apă distilată (200 ml). Se aplică apoi, în strat subţire, o cremă de zi indicată pentru tenul gras, pentru protejarea pielii. Nu se vor folosi cremele grase.
Seara, înainte de culcare, după ce se spală faţa cu apă şi săpun, se aplică, timp de 10-15 minute, o compresă calmantă şi antiseptică cu infuzie de flori de muşeţel (două linguri flori de muşeţel la 200 ml apă), după care pielea se unge, în strat subţire, cu o cremă de noapte pentru ten gras. Se pot aplica comprese din cele enumerate mai sus.
După ce se face o baie de aburi cu infuzie de muşeţel, se pot scoate punctele negre (comedoanele). După scoaterea punctelor negre, faţa se şterge cu soluţia alcoolică amintită mai sus şi se unge apoi, în strat subţire, cu o cremă pentru ten gras.
O dată pe lună, după o baie de aburi şi scoaterea comedoanelor, se aplică o mască pentru ten gras şi seboreic. Fructele de mur, zdrobite şi aplicate pe faţă sînt folosite pentru proprietăţile lor astringente şi sînt indicate tenurilor grase şi acneice. Persoanele cu tenul foarte gras pot folosi masca de gutuie (o gutuie curăţată de coajă se dă prin răzătoarea măruntă şi se amestecă cu pudră de talc; se aplică pe faţă şi se păstrează 20 de minute, după care se spală faţa cu apă călduţă).
Măştile de caise, piersici sau prune, strivite şi aplicate pe faţă timp de 20 de minute, se folosesc pentru tenul seboreic cu puncte negre. Sucul de grepfrut are o puternică acţiune astringentă.
Scoaterea comedoanelor şi aplicarea măştii se recomandă să se execute de cosmeticiană.
Săpunul folosit pentru spălarea tenului este bine să fie de sulf sau de gudron. Ca măsuri igienice, se recomandă fierberea rufelor de corp, schimbarea cămăşii în fiecare zi, combaterea constipaţiei, vitaminoterapie bogată, în special vitamina A şi cele din complexul B, ingerate ca atare, dar şi sub formă de creme în tratament extern, pentru a menţine troficitatea epidermei.
Comedoanele sînt supuse uneori suprainfecţiilor cu diverşi microbi şi, de aceea, dacă nu sînt tratate la timp, pot lăsa cicatrice pe faţă. Şi nămolurile sînt indicate în tratamentul tenurilor seboreice, întrucît au conţinut bogat în produşi ai sulfului. Ele conţin un număr mare de oligoelemente absolut necesare metabolismului celular.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

SALUT DIN NOU

DATORITA FAPTULUI CA AM PRIMIT MULTE MAIL-URI DE MULTUMIRE PENTRU POSTARILE MELE ,AM HOTARAT SA REIAU ACEASTA SERIE DE RETETE ,CURE ,SFATURI ETC IN SPERANTA CA SUNT OAMENI CARORA LE SUNT DE AJUTOR .CU DRAG ADMIN.

duminică, 7 iunie 2009

ZI DE DOLIU

IN MEMORIA A CEEA CE A FOST BUNICA ,MAMA ,MAMUTA MEA ,INGERUL NOSTRU ,VESNICA RECUNOSTINTA SI RESPECT DE LA NOI CEI RAMASI CU SUFLETUL INDURERAT .DUMNEZEU SA TE AIBA IN PAZA SI INGERII SUB ARIPA LOR SA TE PROTEJEZE .

04. 06 .2009 .A MURIT DROCHIOIU MARIA BUNICA MEA (MAMUTA MEA)DRAGA.
DUMNEZEU SA O IERTE!

marți, 2 iunie 2009

Doua retete pentru domolirea necazurilor menopauzeiDoua retete pentru domolirea necazurilor menopauzei

Unul dintre cele mai "temute" si complexe fenomene fiziologice este menopauza,
caracterizata prin modificari endocrine ce "dau peste cap" organismul multor
femei. Manifestarile cel mai des acuzate sint bufeurile (valuri de caldura),
palpitatii, hipertensiune, tendinta de ingrasare, dureri reumatismale si
tulburari nervoase (instabilitate, stari depresive, anxietate). Iata doua retete
eficiente in "domolirea" acestor simptome. 1. Infuzie din talpa gistii,
preparata din trei linguri de planta la o cana cu apa, din care se iau 3-5
linguri pe zi. Sau, din aceeasi planta, se poate prepara o tinctura: 20g planta
macerata 7-8 zile in 100 ml alcool. Se iau 30- 40 picaturi de trei ori pe zi. 2.
Florile, frunzele si fructele de paducel pot fi, de asemenea, un bun remediu al
manifestarilor menopauzei. Infuzie cu o lingurita la cana, cantitate care se bea
in cursul unei zile sau tinctura din 20g planta macerata timp de 10 zile in 100
ml alcool, din care se iau 15 picaturi de trei ori pe zi.

Mici trucuri pentru un aspect fizic de invidiat

Îngrijirea pielii

Care este tipul tau de ten

1. Normal – doar foarte putine persoane se pot lauda ca au o piele normala, nici prea uscata, nici prea grasa.

2. Gras – tenul este lucios si uleios tocmai din cauza grasimilor secretate de organism. Tenul gras este predispus la negi, acnee, pori deschisi.

3. Uscat – totdeauna trebuie sa folositi creme hidratante pentru a proteja pielea aspra si fragila. Cea mai mare problema a celor cu ten uscat sînt ridurile, care se formeaza de timpuriu.

4. Mixt – cu alte cuvinte pe frunte, nas si barbie aveti tenul gras, dar pe restul fetei pielea este uscata sau normala.

Fiecarui tip de ten trebuie sa i se acorde o atentie deosebita

De exemplu e mai bine sa ai tenul gras, decît uscat, pentru ca ridurile nu vor aparea niciodata curînd în cazul unei persoane cu piele uleioasa. Partea neplacuta consta în faptul ca tenul gras atrage mult praf. De aceea, pentru a evita aparitia cosurilor sau a porilor deschisi, trebuie sa folositi în mod curent produse cosmetice de curatare a pielii.

Alergie la sapun

Alergia la sapun se manifesta în conditiile în care produsul respectiv contine ingrediente pe care pielea dumneavoastra nu le tolereaza. Astfel, cea mai simpla si logica metoda de a evita alergiile provocate de sapun este sa nu mai folositi sapun. Recurgeti mai bine la ajutorul produselor naturiste de curatare si purificare a tenului.

Masca de castraveti

Va propunem în cele ce urmeaza o lotiune de curatare a tenului si de îndepartare a impuritatilor. Daca recurgeti la acest tratament de doua ori pe luna, nu veti mai avea probleme cu aparitia negilor sau cu infectarea porilor. Tenul dumneavoastra îsi va mentine supletea si stralucirea.

1 lingurita suc de castraveti

1 lingurita suc de lamîie

1 lingurita apa de trandafiri

2-3 frunze de menta

Amestecati bine ingredientele indicate pîna obtineti o lotiune omogena. Luati apoi o bucata de tifon sau de vata pe care sa o îmbibati în lotiunea respectiva. Aplicati pe fata si lasati ca masca sa actioneze aproximativ 10 minute. Clatiti apoi cu apa calduta.

Proprietatile curative ale sucului de morcovi

Morcovul este leguma cea mai indicata pentru îndepartarea urmelor de grasime de pe piele, fie ca este vorba de ten sau de pielea mîinilor. Înca din vechime femeile se spalau cu suc de morcovi de doua ori pe zi pentru a avea un ten curat, fara pete de ulei si pe praf.

Doua conditii necesare pentru un tonus de invidiat

În primul rînd beti în fiecare dimineata cîte 12-15 pahare cu apa, iar îl al doilea rînd mîncati cît mai multe fructe si legume proaspete si evitati grasimile.

Prevenirea aparitiei cearcanelor

Cel mai bun remediu pentru îndepartarea cearcanelor este masca de castraveti sau de cartofi. Aplicati pe zona din jurul ochilor o compresa îmbibata cu suc de castraveti sau de cartofi si lasati sa actioneze peste noapte.

Retete pentru un ten stralucitor

- 1 lingurita de iaurt

- pudra de talc

Amestecati ingredientele pîna obtineti o pasta compacta si omogena. Aplicati crema obtinuta si lasati-o sa actioneze doua minute. Clatiti apoi cu apa calduta.

- 3-4 picaturi de lapte

- miere de albine

Omogenizati ingredientele mai sus enumerate si aplicati amestecul obtinut pe tenul curatat în prealabil. Dupa 4 minute clatiti din abundenta cu apa calduta. Daca aveti tenul uscat si aspru e bine sa repetati acest tratament în fiecare seara, înainte de culcare, timp de o luna de zile cu pauza de o saptamîna.

Lamîia – ingredient de baza pentru cosmetica

Toate retetele pe baza de lamîie sînt recomandate cu precadere persoanelor care au ten gras. Acestea se dovedesc a fi însa mai putin eficiente în cazul tratarii pielii uscate, aspre sau deteriorate. În domeniul cosmetic lamîia are dubla importanta:

1. Agent de albire – amestecati în cantitate egala cinci-zece picaturi de zeama de lamîie si lapte proaspat. Aplicati lotiunea obtinuta pe fata si lasati ca tratamentul sa actioneze timp de 5 minute. Apoi clatiti din abundenta cu apa calduta. La cîteva zile de la începerea tratamentului veti observa îmbunatatirea calitatii tenului, precum si faptul ca piele este mai deschisa la culoare.

2. Purificator natural – amestecati în cantitate egala cinci-zece picaturi de zeama de lamîie si apa. Îmbibati o bucata de bumbac sau de vata cu amestecul obtinut si curatati-va fata. Aceasta lotiune este destinata în special persoanelor cu tenul gras.

Nu ignorati regula de baza

Porii deschisi sînt rezultatul pielii uleioase sau a tenului îmbibat de machiaj excesiv si necuratat înainte de culcare. Exista o regula de baza în cosmetica pe care putina lume o respecta. Aceasta consta în a te demachia în fiecare seara cu lapte demachiant sau orice alt produs cosmetic purificator.

Masca pentru ten cu pori deschisi

Amestecati în cantitate egala zece lingurite de apa cu otet. La 4 minute dupa ce v-ati spalat pe fata cu aceasta lotiune clatiti-va cu apa rece. Aceasta masca permite închiderea mai grabnica a porilor deschisi.

Cum sa scapam de negi si acnee

Cînd tenul nu este curatat în mod regulat, praful infecteaza porii si astfel se formeaza negii. Pentru a preveni aparitia acestora spalati-va cu apa si sapun, dupa care aplicati lotiune de curatire în profunzime în fiecare seara, înainte de culcare.

Îndepartarea punctelor negre

Înainte de toate spalati-va bine mîinile cu apa si cu sapun. Apoi palpati zona din jurul punctelor negre si provocati spargerea lor printr-una dintre metodele urmatoare:

1. Tineti capul acoperit cu prosop deasupra unui vas cu apa fierbinte. Lasati porii sa se deschida. Cînd tenul a absorbit apa suficienta si pielea se întinde cu usurinta nu mai este nevoie decît sa apasati usor si sa deschideti punctele negre. Puroiul va iesi imediat. Aplicati pe rana spirt sau rivanol. În ceea ce priveste urmele, nu va faceti griji, într-o ora tenul dumneavoastra va arata ca nou.

2. Daca optati pentru a va stoarce punctele negre e bine sa va acoperiti mai întîi degetele cu tifon. Astfel evitati strivirea pielii. În plus, nu va folositi de unghii, ci de partile laterale a degetelor, pentru a preveni sîngerarea tenului în zona respectiva. Daca se întîmpla sa aveti probleme cu eliminarea infectiei, atunci e mai bine sa va ocupati alta data de punctul negru sau cosul cu pricina. Încercînd de mai multe ori fara succes nu veti face decît sa iritati pielea.

Lotiune de fata

O jumatate de ceasca de apa fiarta

27 mg de bicarbonat de sodiu

Amestecati ingredientele si veti obtine o lotiune de fata extrem de eficienta împotriva punctelor negre.

Alte remedii naturiste

1. Pentru tenul gras se recomanda sa va spalati în fiecare seara, înainte de culcare, cu zeama de lamîie. În acest fel toate impuritatile vor fi îndepartate.

2. În cazul persoanelor cu ten uscat, cel mai potrivit remediu este laptele proaspat.

Retete simple pentru un aspect fizic de invidiat

Ten normal/gras

1 lingurita de drojdie

1 cescuta de apa

Amestecati ingredientele pîna veti obtine o pasta compacta. În cazul în care omogenizarea se realizeaza mai greu, puteti adauga putina miere. Aplicati masca pe fata si lasati-o sa actioneze timp de 15 minute. Clatiti cu apa calduta. Daca aveti de gînd sa iesiti repede din casa, atunci aplicati o crema grasa, care sa va protejeze tenul. Nu uitati, drojdia de bere curata perfect tenul, de aceea este un ingredient de baza în cosmetica moderna.

Ten normal/uscat

2 lingurite de miere

o jumatate de ceasca de iaurt

1 lingurita de zeama de grepfrut

1 ceasca de ceai negru rece

Amestecati prime trei ingrediente enumerate mai sus. Aplicati amestecul obtinut pe fata si pe gît. Lasati ca masca sa actioneze cel putin 15 minute. Mierea are proprietatea de a absorbi impuritatile de pe piele asemeni unui burete urias si totodata confera stralucire pielii, în timp de iaurtul hidrateaza si catifeleaza tenul, iar sucul de grepfrut energizeaza celulele moarte. E recomandat sa va clatiti cu ceai negru si ulterior sa va masati fata cu o crema de zi.

Secretele mastilor cosmetice

1. Felul în care aratati depinde de ceea ce mincati si ce beti, dar si de modul în care va îngrijiti corpul. Ideal ar fi ca zilnic sa va curatati, tonifiati si hidratati tenul.

2. Mastile cosmetice trebuie consierate doar un ajutor pentru a arata mai bine. Dar sa va limitati doar la aplicarea lor din cînd în cînd nu e totdeauna suficient.

3. Mastile cosmetice stimuleaza circulatia sîngelui, tonifica muschii faciali, oferind pielii suplete si elasticitate. Pe de alta parte, curata tenul în profunzime si elimina impuritatile.

Cum sa aplicam mastile cosmetice

1. Folositi-va de buricele degetelor pentru a întinde crema pe întreaga suprafata a tenului. Nu uitati ca pielea este foarte delicata.

2. Nu acoperiti cu crema zona ochilor si a gurii. Aici pielea este extrem de fragila si vulnerabila, de aceea atunci cînd tratamentul cosmetic ales actioneaza asupra tenului dumneavoastra, involuntar va va afecta buzele si ochii.

3. Este recomandat ca atît timp cît masca va actiona asupra tenului dumneavoastra sa va acoperiti ochii cu felii subtiri de castravete sau cu comprese de bumbac îmbibate în apa rece.

4. Pentru a scapa de cearcane, riduri sau pungile din zona ochilor e bine sa aplicati frunze de menta.

5. Nu uitati: este absolut esential ca în timpul tratamentului sa va relaxati cît puteti de mult. Stati întinsi pe pat, pe canapea, dar neaparat în pozitie orizontala.

Masti cosmetice pentru ten normal

Pe baza de caise

Este o reteta ideala pentru fermitatea pielii. Nu e nevoie decît de 2 lingurite de miere, 2 lingurite de pulpa de caise, ½ de lingurita de ulei de masline, ½ de lingurita de ceai de tei. Mixati ingredientele respective si lasati ca lotiunea sa actioneze timp de 20 de minute.

Pe baza de menta

Amestecati 1 lingurita de lapte acru cu 1 lingurita de frunze de menta zdrobite. Aplicati pe ten si lasati ca masca sa se usuce. Clatiti bine cu apa calduta.

Pe baza de galbenus de ou

Bateti un galbenus de ou si amestecati-l cu o lingurita de lapte praf si o jumatate de lingurita de miere. Cînd ingredientele s-au omogenizat, formînd o pasta consistenta, aplicati-o pe ten si lasati-o sa actioneze timp de 15-20 minute. Clatiti cu apa calduta.

Pe baza de castravete

Razuiti un castravecior crud si amestecati-l cu 100 de grame de iaurt. Dupa ce s-a uscat, clatiti din abundenta cu apa rece. Aceasta reteta este recomndata cu precadere persoanelor cu ten sensibil.

Masti cosmetice pentru ten gras

Pe baza de cartof

Îmbibati o bucata de bumbac sau de tifon în suc de cartof crud. Lasati sa actioneze 10 minute, timp în care urmele de grasime vor fi îndepartate cu mare acuratete. Clatiti apoi cu apa rece. Dupa alte 10-15 minute aplicati o crema de zi, bogata în vitamine.

Pe baza de papaya

Amestecati pulpa de papaya cu doua lingurite de ceai de tei. Omogenizati compozitia respectiva. Dupa ce masca s-a uscat, clatiti-va fata cu apa calduta.

ingrijirea parului

Suvitele de nuante mai deschise decit restul parului sint interesante si reusesc sa ascunda in mare parte firele albe. Efectul este foarte evident si de regula sta bine chiar si unei femei cu multe decenii la activ.

La coafor in general preturile sint destul de piperate, iar la suvite si mai mult. Dar cu putina indeminare o femeie care obisnuieste sa se vopseasca singura acasa poate reusi niste suvite identice cu cele obtinute la coafor, pe bani grei.

Cum se procedeaza pentru a obtine suvite

Se ia o punga din plastic mai groasa sau o casca de baie pe care o gaurim in mai multe locuri cu ajutorul unei andrele sau crosete. Peste parul proaspat spalat si bine descurcat se imbraca punga sau casca astfel gaurita, apoi se trag cu croseta suvite foarte subtiri de par prin gaurile din punga.

Se decoloreaza cu perhidrol suvitele trase afara care se pot vopsi apoi in nuantele dorite sau ramin decolorate.

Incercati si nu veti regreta, stimate doamne.

vineri, 29 mai 2009

COLICI ABDOMINALI

Mărar : când apar durerile, fierbeţi circa 10 minute o lingura de mărar intr-o ceaşcă de lapte si beţi lichidul cat se poate de cald . Efectul este imediat .
Menta : planta pusă-n rachiu sau alcool vindecă durerile de burta şi colicile intestinale.

joi, 28 mai 2009

GALBENELE

Calendula officinalis - boance, calce, calinica, caldarusa, cilimica, coconite, craite, fetisca, filimica, floare galbena, flori osenesti, galbenare, galbenele, hilimica, nacotele, ochi galbeni, ruginele, rujulita, rosioara, rusculite, salomie, salunii, sinilii, stancuta, tataiasi, vazdoage Este o planta cu tulpina inalta, ramificata si paroasa, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbena. O putem intalni in intreaga tara pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a cailor ferate si pe langa garduri. Planta anuala care infloreste din luna mai pana in septembrie. Se recolteaza florile fara codite cand sunt complet dezvoltate. Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, dupa ce se ridica roua si pana seara se usuca in straturi subtiri, la umbra. Utilizare: intern: gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistita, icter infectios, ulceratii canceroase, inflamatii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree. Uz extern: leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degeraturi, rani purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale sanilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoza. Infuzia: 2 lingurite cu varf de floare uscata la 300 ml apa clocotita. Din infuzie se bea caldut ceaiul de 3 ori in decursul unei zile inainte cu o jumatate de ora de masa. O infuzie mai concentrata se prepara din 4 linguri de flori la 200 ml apa din care se beau 3 linguri pe zi. Tinctura: se poate obtine din florile proaspat culese care se introduc intr-un recipient de sticla de circa 1 litru, peste care se toarna alcool pana se acopera florile. Vasul se aseaza in apropierea unei surse de caldura sau la soare unde trebuie sa stea timp de 2 saptamani. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi cate 30 picaturi de tinctura in putina apa. Diluatã cu apã fiartã, este foarte potrivitã la compresele preparate pentru rãni, contuzii, hematoame, rupturi musculare, ulceratii purulente sau de naturã canceroasã, pentru rãni deschise din cauza escarelor, pentru umflãturi, abcese, pustule. Alifie: se infierbanta 100 g de untura de porc nesirata, peste care se pun 20 g de flori proaspete, se lasa sa prajeasca la foc mic. Se amesteca incet timp de 10 minute apoi se da tigaia la o parte si se lasa sa stea asa pana a doua zi cand se incalzeste din nou amestecul si se filtreaza printr-un tifon, intr-un borcan, in care se stoarce si rezidul rezultat din prajirea plantei. Se aplica alifia, in straturi subtiri in zonele cu arsuri si degeraturi. Baile de sezut: 30 g de flori proaspat culese se lasa sa stea in apa rece timp de 24 ore. Dupa acest timp se fierb timp de 10 minute in apa in care au stat si se adauga in apa de baie din cada pana la nivelul de 25-30 cm, atat cat sa ne acopere soldurile. Baile de sezut vor dura timp de 10-15 minute si se fac de doua ori pe zi timp de 12 zile. Perna de flori: se realizeaza foarte simplu din flori culese si puse la uscat undeva la umbra timp de 24 ore, dupa care se introduc intr-un saculet pe care il aplicam pe abdomen in cazul durerilor ulceroase, pe mijloc in cazul durerilor renale, dar mai ales pe fata pentru revigorarea tenului marcat de diferite spasme. Tinctura de galbenele (filimica) se foloseste pe cale externa in afectiuni bucale infectate si gingivite, sub forma de gargara si spalaturi bucale; pentru infectia cu trichomonas, leucoree si candidoza se fac spalaturi vaginale in dilutie cu apa; pentru dezinfectarea ulceratiilor cronice purulente, pentru eczeme, arsuri si degeraturi se fac spalaturi sau se pun comprese; de asemenea, sub forma de frectii se foloseste in intinderi musculare, spasme musculare si intepaturi de insecte. Pe cale interna se folosesc 10 pana la 60 picaturi, dizolvate in apa sau ceai, pentru tratarea bolilor gastro-intestinale, curatirea sangelui de toxine, viroze, infectii bacteriene si intarirea vederii. In bolile neoplazice, inflamatii ale ganglionilor si pentru diminuarea efectelor menopauzei se iau ca adjuvant cate 30 de picaturi pe parcursul unei zile. Sub forma de masaje, comprese sau adaugata la apa de baie, combate micozele picioarelor.

Usturoiul

Usturoiul are vechi şi variate întrebuinţări culinare, medicinale şi chiar magice. A fost cultivat cu aproximativ 5.000-6.000 de ani înainte de Hristos. Bulbii plantei au utilizări terapeutice, în medicina umană şi veterinară, cultă şi tradiţională. Timp de secole, usturoiul a constituit singurul mijloc de combatere a epidemiilor de iarnă. În timpul Renaşterii, era considerat un adevărat panaceu. Uz intern Usturoiul scade nivelul colesterolului şi al trigliceridelor sanguine, previne ateroscleroza. Ameliorează circulaţia arterială (în special, la nivelul membrelor inferioare). Sucul rezultat din 2 morcovi, 2 căţei de usturoi şi o rădăcină de pătrunjel, băut în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, timp de 10 zile, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină. Pentru tratarea hipertensiunii, aterosclerozei, se prepară o tinctură obţinută din 350 g usturoi pisat, amestecat cu 200 ml de alcool de 70 de grade. Se lasă la macerat, în loc răcoros. Se filtrează, după care se lasă trei zile la limpezire, prin decantare. Se păstrează în sticluţe închise la culoare, bine astupate, la temperatură moderată. Doza se administrează prin picături, după următoarea schemă: se porneşte de la o picătură în dimineaţa primei zile, pînă se ajunge la 15 picături, în seara zilei a cincea (picăturile se iau de trei ori pe zi: dimineaţa, la prînz şi seara). În dimineaţa zilei a şasea, se iau tot 15 picături, începîndu-se descreşterea numărului de picături pînă cînd se ajunge la o picătură (în seara zilei a zecea). În ziua a unsprezecea, se administrează doza de atac (constituită din 25 de picături dimineaţa, la prînz şi seara). În ziua a douăsprezecea, se reia la fel ca în prima zi. Tratamentul durează aproximativ 3 luni. Picăturile menţionate se iau cu o jumătate de oră înainte de fiecare masă, în puţină apă sau ceai. Cura cu aceste picături se face o singură dată pe an. Tinctura de usturoi creşte capacitatea de apărare antivirală şi antimicrobiană; este indicată în astm, emfizem (modifică secreţiile bronhice). Pentru uz intern, usturoiul se consumă crud sau sub formă de suc, vin de usturoi (2 căţei de usturoi mai mari, curăţaţi şi pisaţi bine, se pun într-un sfert de litru de vin alb, se macerează o săptămînă; se bea dimineaţa, cîte o linguriţă pe stomacul gol), tinctură (vezi mai sus), decoct (2-3 căţei zdrobiţi, fierţi în 200 ml apă sau lapte, timp de 15 minute; cantitatea rezultată se bea în cursul unei zile). Usturoiul se foloseşte în profilaxia şi tratamentul bolilor infecţioase: epidemii gripale, febră tifoidă, difterie, bronşite cronice, tuberculoză. Totodată, este eficient în: diaree, dizenterie, astenie, oboseală cardiacă, tahicardie, spasme intestinale, dezechilibrări glandulare, reumatism, gută, artritism, hidropizie, litiază urinară, blenoragie, digestie grea, lipsa poftei de mîncare, hemoroizi, rahitism. Pentru tratarea viermilor intestinali (limbrici, oxiuri), se face un macerat din 3-4 căţei de usturoi zdrobiţi şi puşi într-o cană cu apă sau lapte în clocot. Se acoperă şi se bea întreaga cantitate dimineaţa, pe stomacul gol, iar pînă la prînz nu se mănîncă nimic. Tratamentul se face zilnic, timp de 3 săptămîni. Pentru tratarea teniei, se face un decoct din 50 g de usturoi pisat la o cană (200 ml) cu apă. Se fierbe 5 minute, se strecoară, se lasă la răcit, se îndulceşte cu 50 g de miere. Se bea dimineaţa, pe stomacul gol. Se repetă timp de mai multe zile, pînă la dispariţia paraziţilor. În astm, se iau cîteva picături de suc de usturoi pe o bucată de zahăr, în momentul crizei. Prin acţiunea lui antiputridă şi antiseptică intestinală, usturoiul previne cancerul. În insomnie, se iau 2-3 căţei de usturoi zdrobiţi cu lapte cald şi miere, în fiecare seară, la culcare. Uz extern În înţepături de insecte, se freacă locul afectat cu usturoi zdrobit. Pentru bătături, întărituri ale pielii, negi, se foloseşte o cataplasmă proaspătă dintr-un căţel de usturoi pisat (pielea sănătoasă se ocroteşte cu un plasture) sau se aplică un căţel de usturoi cald (copt în cuptor), de mai multe ori pe zi. În scabie, se pot face frecţii cu următorul amestec: o parte usturoi pisat şi două părţi de ulei camforat sau spălături cu decoct de usturoi (6 căţei de usturoi la un litru de apă). În nevralgii reumatismale, slăbiciune generală şi astenie, se fac frecţii de-a lungul coloanei vertebrale cu un amestec din 2 părţi de ulei camforat cu o parte de usturoi pisat. Pentru dureri de urechi, se foloseşte o jumătate de căţel de usturoi ras, amestecat cu ulei; amestecul se pune într-un tifon care se introduce în urechea dureroasă. În medicina populară, usturoiul era folosit pentru tuse (se ungeau tălpile cu usturoi pisat, încălzit, înainte de culcare). Pentru limbrici, se luau de 3 ori pe zi cîte o linguriţă de lapte fiert cu usturoi pisat. Pentru îndepărtarea mirosului şi gustului de usturoi se mestecă puţin pătrunjel sau cîteva boabe de cafea. Usturoiul nu este recomandat persoanelor care suferă de iritaţii ale stomacului şi intestinelor, precum şi femeilor care alăptează.

Hernia de disc cervicala.

Scheletul coloanei cervicale este compus din 7 vertebre din care primele doua au o forma si o functie speciala. Cele 7 vertebre se articuleaza intre ele prin intermediul unor articulatii localizate posterior si prin intermediul discurilor vertebrale localizate anterior; discurile au o structura complexa care asigura in acelasi timp mobilitatea gatului si stabilitatea coloanei cervicale. Mobilitatea mare a gatului si a capului este asigurata in 90% la nivelul articulatiei C1 pe C2 si diminueaza pe masura ce ne departam de C2. Discul intervertebral are rolul de resort (amortizor) si in acelasi timp de mortar (ciment) intre corpurile vertebrale (comparate cu caramizi de constructie). Degradarea discului intervertebral este in cea mai mare parte consecinta uzurii si foarte rar post traumatica. Degradarea degenerativa a discului are drept consecinta 2 fenomene: unul este legat de compresie pe radacinile cervicale - in cazul herniilor de disc si al doilea fenomen este legat de absenta cimentului intre caramizi (instabilitate vertebrala). Daca herniile de disc cervicale sunt destul de rare (raport 1/10) comparate cu cele lombare, in schimb instabilitatea creata prin degradarea discului este mult mai importanta la nivel cervical decat lombar (legata de marea mobilitate cervicala comparata cu cea lombara). Cauze Peste 95% din degradarile de disc cervicale sunt date de uzura fiziologica (normala la 40 de ani) sau patologica si numai 5% sunt consecinta unor traumatisme importante (entorse grave sau fracturi). In cazul herniilor de disc cervicale nu marimea herniei conteaza ci localizarea ei si durata de compresiune pe nerv. Se stie foarte bine ca o hernie voluminoasa produce o compresie evidenta (deci semne clinice importante) dar in ce priveste herniile mici ca volum mecanismul durerii este cu totul altul. Mai multi cercetatori au pus in contact tesutul nervos al radacini cervicale cu tesutul nucleului pulpos al discului (partea centrala a discului) si au constatat o adevarata arsura chimica la locul de contact. In concluzie putem spune azi ca hernie voluminoasa – compresie mecanica si hernie mica - arsura chimica. Simptome Adevarata durere din hernia de disc cervicala – nevralgia cervicobrahiala trebuie diferentiata de cervicalgia comuna cu dureri difuze in regiunea gatului cu iradiere spre cap si fata. Nevralgia cervicobrahiala este definita ca o durere care apare la nivelul gatului si iradiaza pe membrul superior. Aceasta durere se prelungeste pana la degetele mainii. Ea este adesea nocturna si impiedica somnul. Imobilizarea gatului cu o minerva amelioreaza durerea si este un semn indirect ca instabilitatea cervicala este cauza durerilor. In functie de localizarea durerilor medicul poate aprecia nivelul de compresie. Cele mai frecvente hernii se localizeaza la nivelul C5/C6 si C6/C7. Durerea pe umar si pe membrul superior este insotita de parestezii (furnicaturi) la nivelul degetelor iar mai tarziu daca compresia nervului continua aparitia de amiotrofie (diminuarea masei musculare a antebratului si mainii) cu consecinte pentru forta musculara. Un semn precoce este disparitia sensibilitatii epicritice (sensibilitatea fina a mainii) cu senzatie ciudata cand palpam o foaie de hirtie. Diagnostic Contrar celor scrise in articol, diagnosticul de hernie discala cervicala este foarte dificil clinic. Nu orice ortoped poate diagnostica hernia si consecintele ei iar diagnosticul precis este pus pe baza RMN-ului de coloana cervicala, examen indispensabil pentru diagnostic si pentru tratament. Primul pas al investigatiilor ramane radiografia standard care nu trebuie sa lipseasca din bilantul unei nevralgii cervicobrahiale. Un alt examen indispensabil este o electromiografie inainte de orice tratament. Diagnosticul diferential ocupa un loc important si poate fi facut cu: periartrita scapulo-humerala, cu patologia rotatorilor de umar (coiffe de rotateurs), cu epicondilita (tennis elbow) cu algoneurodistrofia, cu sindromul de canal carpian, cu tumori intra sau extra medulare. Tratament In faza acuta imobilizarea prin colier tip minerva este indispensabila. Tratamentul cu antiinflamatoare nesteroidiene si antialgice este eficace. Orice fizio si mai ales kinetoterapie este prescrisa in aceasta faza. Dupa doua sau trei saptamini de tratament daca durerile nu se amelioreaza un tratament in bolus cu corticoid este cateodata benefic. Infiltratiile peridurale sau epidurale sub control scaner au o eficienta scazuta. Dupa 3 luni de tratament si repaus daca durerea nu cedeaza si daca apar semne neurologice (amorteli ale degetelor si scaderea fortei musculare) si daca imaginea RMN este formala pentru o compresiune prin hernie, interventia chirurgicala este indicata. Aceasta consta in ridicarea obstacolului prin cura herniei si prin stabilizarea vertebrelor prin arthrodeza vertebrala. Operatia este simpla si disparitia durerilor si a amortelilor este constata la iesirea din sala de operatii. In schimb recuperarea motorie (amiotrofia si forta musculara se recupereaza lent in 3 sau 6 luni). Tratamentul cu namol, repaus la pat, gimnastica medicala sunt tratamente din istoria medicinii secolului 19. Tratamentul cel mai modern preconizeaza inlocuirea discului vertebral cu o proteza, tratament curonat cu un succes de peste 90% de rezultate foarte bune; acest tratament permite in acelasi timp ridicarea obstacolului (ablatia herniei) si mentinerea mobilitatii coloanei cervicale mai ales la persoane tinere si active.

HERNIA DE DISC

Durerile de spate (hernia de disc). Durerea de spate este o problema care afecteaza aproximativ 80% din populatia tarilor ccidentale, si din pacate exista indicii ca se afla în plina crestere. Corpul omenesc a fost conceput pentru miscare, pentru activitate fizica, înzestrat cu viteza si precizie ca factori importanti. Copiii care se nasc azi sunt la fel si poseda acelasi echipament fizic pe care l-au avut si înaintasii nostri. Acestia obisnuiau sa mearga la vanat, sa se catere în copaci pentru a culege fructe, sa parcurga kilometri întregi în cautarea cerealelor - cu alte cuvinte erau extrem de activi. Chiar si dupa domesticirea animalelor salbatice si cultivarea fructelor si cerealelor au ramas la fel de activi, pentru ca toata munca se facea cu bratele. Desi ne lipsesc informatiile directe despre bunastarea fizica a primilor nostri înaintasi, putem învata mult din studierea triburilor primitive din zilele noastre. De exemplu, aborigenii din Australia sufera foarte rar din cauza durerii de spate, si s-a remarcat ca curbura coloanei lombare inferioare este mai redusa la membrii acestui trib decat la europeni. De asemenea, incidenta herniei de disc la triburile africane este foarte redusa, în timp ce miscarile în articulatiile coloanei vertebrale inferioara la aceste populatii sunt foarte ample. Din acest motiv se poate spune ca mobilitatea mai mare si forma fizica mai buna prin munca manuala sunt de fapt rasplata pe care aceste populatii primitive o primesc, alaturi de lipsa durerii de spate. STRUCTURA SI FUNCTIILE COLOANEI VERTEBRALE Structura - Coloana vertebrala este formata dintr-o coloana de oase numite vertebre care sprijina craniul si care se sprijina pe bazin (sau solduri).Între vertebre se afla discurile intervertebrale care actioneaza ca absorbanti ai socurilor. Discul este alcatuit dintr-un inel exterior, cartilaginos, si un centru de consistenta semilichida. În partea posterioara a coloanei se afla mici rticulatii între vertebre, iar acestea sunt solidarizate de ligamente. Coloana este consolidata si mobilizata de un grup de muschi. Aceasta structura transforma spatele dintr-un baston rigid într-o coloana mobila. Functii - Coloana poarta greutatea jumatatii superioare a corpului si o transfera bazinului. Protectie - Coloana include canalul medular, care reprezinta un canal protector pentru maduva spinarii. Maduva este legata direct de creier. Maduva este legata de nervii care strabat gaurile intervertebrale si care controleaza miscarile trunchiului, mainilor si picioarelor, aducand în acelasi timp si toate informatiile senzoriale. Discurile intervertebrale, marginite de ligamente si muschi, fac posibile miscarile si flexibilitatea. În lipsa lor coloana ar fi asemenea unei tulpini de bambus si ne-ar fi imposibil sa ne aplecam înainte, înapoi, într-o parte sau sa privim în spate. TIPURI DE DURERE DE SPATE Exista peste 100 de cauze acceptate de durere lombara, uzura constituind cea mai frecventa dintre ele. Probleme mecanice Hernia de disc (sau prolapsul de disc intervertebral) - Aceasta este cauzata de slabirea sau uzura inelului extern al discului, ceea ce permite continutului central al acestuia sa hernieze. Cand se petrece lucrul acesta, continutul discului preseaza asupra unuia din nervii care parasesc canalul medular. Aceasta înseamna ca durerea va fi resimtita în alta parte - de exemplu în sciatica durerea este produsa prin comprimarea nervului sciatic de catre nervul sciatic. Uzura (sau artrita sau boala degenerativa) - Uzura poate afecta discurile si articulatiile dintre vertebre. Cartilajul sau învelisul neted al articulatiei devine aspru si uzat, iar la periferia articulatiei încep sa creasca proeminente osoase. Aceasta împiedica miscarile libere în articulatie si duce la anchiloza. Discurile se pot subtia iar proeminentele osoase pot comprima terminatiile nervoase care parasesc canalul medular provocand dureri si senzatii cum sunt întepaturile, furnicaturile sau amorteala. Modificarile date de uzura coloanei pot fi constatate chiar de la varsta de 25 de ani sau chiar mai devreme, daca au existat leziuni precedente. Cu toate acestea, majoritatea acestor schimbari produc putine probleme, iar cand o fac, acestea dureaza numai pentru scurt timp.Exista un numar de cauze de durere de spate datorita uzurii excesive - de exemplu o leziune anterioara, activitate fizica intensa pe o perioada îndelungata de timp, excesul ponderal si lipsa antrenamentlui fizic. Întinderea musculara (Lumbago) - Muschii se întinde prin suprasolicitare. Aceasta se produce de obicei prin efectuarea unei miscari bruste sau neasteptate, cum ar fi prinderea unui obiect greu în cadere. Muschii neantrenati, neîncalziti sau obositi sufera mai usor întindere. Întinderea ligamentara - Ligamentele previn miscarea excesiva în articulatiile coloanei. Ele pot fi lezate atunci cand o articulatie este tinuta întinsa la limita prea mult timp, sau întinderea se face prea des. Probleme interne - Durerea de spate nu este produsa întotdeauna de probleme ale coloanei vertebrale. Uneori afectiunile organelor interne pot provoca dureri de spate - de exemplu litiaza renala sau eziunile renale, litiaza biliara în care calculii au blocat canalele vezicii biliare, problemele ginecologice le femei sau herpesul zoster. Probleme emotionale - Durerea de spate poate fi uneori produsa de probleme emotionale. Data fiind stransa interactiune dintre minte si corp, trebuie sa fim constienti de rolul emotiilor asupra sanatatii spatelui. Multe din problemele spatelui sunt rezultatul sau cel putin sunt înrautatite de stresul cronic de zi cu zi. Organismul supus stresului continuu cedeaza în cele din urma, iar stresul capata un nou nume - “durere de spate”. Datorita depresiei, îngrijorarilor, anxietatii, nemultumirii sau nefericirii, durerile si neplacerile dealtfel normale ale spatelui devin mai evidente. Disconforturi minore pot deveni astfel veritabile dureri de spate. Alte cauze - Durerea de spate poate fi cauzata de urmatoarele boli: Tumori, TBC, anomalii congenitale, osteoporoza, stari inflamatorii, etc. Acestea sunt raspunzatoare pentru doar 5% din durerile de spate. Tratament - Daca aveti dureri de spate ar trebui sa va prezentati mai întai la medic pentru consultatie. Numai medicul va poate spune daca motivul durerii de spate de care suferiti este legat de o problema a coloanei sau este vorba de o alta cauza, ca de exemplu o boala sau o problema emotionala. Începerea tratamentului înainte de a fi vazut de medic poate sa duca de fapt la înrautatirea situatiei. Important - Prezentarea timpurie la medic poate ajuta la prevenirea prelungirii durerii de spate. PREVENIREA DURERII DE SPATE Postura - Postura buna este orice pozitie care permite o buna folosirea a corpului pentru a îndeplini o anumita sarcina, si care este confortabila pe toata durata cat este mentinuta. Chiar daca o postura incorecta poate sa nu provoace nici un disconfort, pe termen lung posturile incorecte duc invariabil la aparitia durerilor de spate. Curbura coloanei lombare (de deasupra pelvisului) se numeste lordoza. În pozitia stand în picioare aceasta curbura este prezenta în mod natural si difera de la o persoana la alta.Curbura poate fi modificata prin schimbarea înclinarii bazinului. Accentuarea sau diminuarea curburii pentru perioade mai lungi de timp, si adeseori chiar si pentru perioade mai scurte provoaca durere. Pe scurt, postura corecta este cea mai importanta modalitate de prevenire a durerii de spate. Posturi În pat - Faceti rost de un pat tare, de preferinta din scanduri de lemn pesete care se plaseaza o saltea. Cand va asezati în pat, fie ca stati pe o parte sau pe spate, îndoiti genunchii, întrucat aceasta este una din cele mai relaxante pozitii pentru spate. Perna trebuie sa sprijine gatul, permitandu-i sa se odihneasca într-o pozitie echilibrata. Cele mai bune sunt pernele din pene sau materiale care se muleaza dupa forma gatului. Cand va ridicati din pat, întoarceti-va pe o parte, ridicati-va ajutandu-va de brate si lasati picioarele sa coboare pe marginea patului. Sederea - Alegeti un scaun care are înaltimea potrivita pentru dvs. * picioarele trebuie sa se sprijine de podea * picioarele nu se tin atarnate deasupra podelei si nu se misca Alegeti scaune care ofera suport lombar. Un scaun bun trebuie sa sprijine curburile normale ale spatelui. Alegeti un scaun cu suporturi pentru brate - nici prea înalte, nici prea joase. Postura si pozitia pe scaun sunt foarte importante atunci cand se lucreaza la birou sau masa. Se vor lua totdeauna masurile necesare ca: * scaunul sa aiba înaltimea potrivita si sa va sprijine spatele; * suporturile pentru materialele de citit sau pentru monitorul computerului sunt flexibile si ajustabile, astfel încat sa nu trebuiasca sa va aplecati peste birou. Statul în picioare - Daca trebuie sa stati în picioare sau sa mergeti mult va trebui sa purtati încaltaminte cu tocuri joase pentru a mentine în limite normale curbura lombara a coloanei vertebrale. Pentru a micsora solicitarea spatelui, indiferent de ceea ce faceti, secretul este sa ridicati un picior mai sus decat celalalt. De exemplu, cand asteptati autobuzul, ridicati unul din picioare pe ceva, si schimbati frecvent pozitia picioarelor între ele. La locul de munca, pentru a micsora presiunea asupra spatelui din cauza statului prelungit în picioare, asezati unul din picioare pe un scaunel sau o treapta de lemn de sub suprafata de lucru. O alta modalitate de a preveni suprasolicitarea spatelui în timpul statului în picioare este plasarea suprafetei de lucru la un nivel adecvat, ceea ce înseamna la jumatatea distantei dintre încheietura pumnului si talie masurata stand drept în picioare, cu bratele atarnand libere pe langa corp. Conducerea auto - Daca scaunul autovehiculului este prea adanc (din fata spre spate) si daca spatarul acestuia nu va sprijina corespunzator, umpleti spatiul cu o perna mica sau altceva similar. Pozitia corecta la volan presupune ca genunchii sa fie situati mai sus decat soldurile. Daca lucrurile nu stau astfel, trageti scaunul înainte si, pentru mai mult confort, asezati o mica perna sub coapse. Daca trebuie sa faceti regulat curse lungi este foarte util sa va opriti si sa faceti exercitii fizice pentru a contracara stresul sederii prelungite.Iesirea din masina se face prin rotirea corpului catre usa deschisa, asezarea picioarelor pe sol si apoi ridicarea corpului. Ducerea greutatilor - Folositi aceleasi principii ca si în cazul ridicarii, dar nu uitati ca daca aveti de dus o greutate, trebuie sa va echilibrati corpul prin: Ducerea a doua greutati mai mici mai degraba decat una mare - de ex., mergeti la cumparaturi cu doua sacose mai mici în loc de una singura, mare. Daca greutatea nu poate fi împartita, duceti-o tinand-o strans cu ambele maini cat mai aproape de corp. Asigurati-va ca vedeti pe deasupra greutatii. Ridicarea - Respectati ÎNTOTDEAUNA urmatoarele principii cand ridicati greutati, indiferent daca acestea sunt mari sau mici: Apropiati-va de obiectul care trebuie ridicat si relaxati-va genunchii. Nu uitati ca miscarile de aplecare trebuie sa înceapa la nivelul genunchilor, nu al capului. Apucati obiectul. Echilibrati-va cat mai bine îndepartand picioarele. Unul din picioare se va situa automat mai în fata decat celalalt. Începeti sa ridicati greutatea prin îndreptarea genunchilor, folosind astfel muschii puternici ai picioarelor. NU UITATI sa verificati greutatea obiectului înainte de a-l ridica (si sa ridicati tinand partea mai grea aproape de corp). Ridicati gradat, usor si fara smucituri, mentinand obiectul aproape de corp si spatele drept (ceea ce nu înseamna în mod necesar vertical). Nu va rasuciti spatele. Folositi picioarele ca pivot de rasucire. Daca greutatea este prea grea, CERETI AJUTOR! Tragerea si împingerea - În timpul tragerii sau împingerii tineti spatele drept (desi nu în mod necesar vertical), aplecati-va îndoind soldurile si genunchii si folositi muschii picioarelor mai degraba decat ai bratelor sau spatelui pentru a deplasa obiectul. Împingerea nu este atat de solicitanta pentru spate ca tragerea, de aceea trageti daca aveti de ales. Prinderea si luarea de sus - Daca trebuie sa luati obiecte de sus, faceti-o cu genunchii usor îndoiti si cu barbia adusa spre piept. Daca nu este posibil acest lucru, folositi un scaun sau o treapta. Reduceti greutatea daca aceasta trebuie ridicata deasupra nivelului taliei. Evitati întinderea excesiva. PREVENIREA DURERILOR DE SPATE Forma fizica- Lipsa conditiei fizice predispune la lezarea spatelui, întrucat acesta nu este suficient de flexibil. Din acest motiv, pastrarea unei bune forme fizice este importanta pentru prevenirea durerii de spate. Controlul greutatii corporale - Kilogramele în plus suprasolicita toate articulatiile care sprijina greutatea corpului, inclusiv pe cele ale coloanei vertebrale. Aceasta va duce la accentuarea curburilor ei (lordoza) si la accelerarea uzurii articulare. A fi supraponderal însemna a nu avea o conditie fizica buna, iar lipsa conditiei fizice predispune la aparitia durerii de spate. Mobilitate - Postura corecta nu este posibila în absenta mobilitatii coloanei si a unui tonus muscular bun. Flexibilitatea coloanei si forta muschilor care o sustin sunt factori importanti, fara de care coloana îsi pierde din capacitatea de absorbtie a socurilor si devine mai vulnerabila la leziuni.Articulatiile trebuie folosite pentru a se mentine mobile, dupa cum si muschii - atat cei abdominali, cat si cei ai spatelui, trebuie folositi pentru a-i mentine puternici. Stilul de viata al multora dintre noi nu este de natura sa mentina o buna mobilitate articulara si un tonus muscular puternic, motiv pentru care adoptarea unui program de exercitii fizice este esential pentru mentinerea articulatiilor si muschilor în cea mai buna stare de functionare. Lucrul acesta poate fi realizat foarte bine prin efectuarea exercitiilor generale cum sunt înotul, mersul pe jos s.a., care au în plus si avantajul ca cresc forma fizica. Pe langa aceste exercitii generale, exercitiile prezentate mai jos, daca vor fi efectuate odata zilnic, vor asigura întretinerea mobilitatii coloanei si fortei musculare care ajuta la prevenirea leziunilor spatelui. Exercitii - Aceste exercitii au rolul de a preveni durerea si le puteti practica numai cu conditia sa nu aveti dureri de spate înainte de a le începe. În caz contrar, sau daca în timpul efectuarii lor apar dureri de spate, va trebui sa consultati medicul sau fizioterapeutul pentru a putea fi siguri ca le puteti continua. Exercitiile se vor efectua într-o maniera lenta, controlata, începand doar cu cateva repetitii pentru fiecare si crescand treptat, timp de mai multe zile, pana la numarul de repetitii recomandate. 1.Exercitiu de flexie. *Pozitia de start: - stand pe spate cu genunchii îndoiti în sus si cu talpile pe podea. *Se ridica ambii genunchi catre piept. Se plaseaza ambele maini în jurul genunchilor si cu grija dar ferm se trag genunchii cat mai aproape de corp posibil. Se mentin în aceasta pozitie pana se numara la 5 si apoi se revine la pozitia de start. Relaxare. *Se repeta întinderea de 5 ori. 2.Exercitiu de întarire a musculaturii abdominale. Pozitia de start: - stand pe spate cu genunchii îndoiti în sus si cu talpile pe podea. Se plaseaza mainile în spatele capului pentru a-l sustine usor, tinand bratele paralele cu tavanul. Se ridica capul si umerii în sus, catre tavan. Se mentine pana se numara la 5 si apoi se revine la pozitia de start. Relaxare. Se repeta întinderea de 10 ori. Numarul de repetitii pentru acest exercitiu se va creste treptat pana se ajunge la trei seturi de cate zece. 3.Exercitiu de întarire a spatelui. Pozitia de start: - stand cu fata în jos si cu o perna sub abdomen se îndoaie bratele si se plaseaza sub frunte. (a) Se ridica capul, umerii si bratele la o înaltime de 20 cm de podea. Se mentine pana se numara la 5 si apoi se revine la pozitia de start. Relaxare. Se repeta întinderea de 10 ori. (b) Cu genunchii drepti, se ridica un picior la 20 cm de podea. Se mentine pana se numara la 5 si apoi se revine la pozitia de start. Relaxare. Se ridica si celalalt picior în acelasi fel, mentinandu-l ridicat pana se numara la 5. Relaxare. Se repeta de 10 ori cu fiecare picior. Este important ca atunci cand se face exercitiul (b) sa se mentina soldurile pe podea pe tot parcursul ridicarii piciorului. Numarul de repetitii pentru acest exercitiu se va creste treptat pana se ajunge la trei seturi de cate zece. 4.Extensie. Pozitia de start: - stand cu fata în jos, cu mainile sub umeri, ca si cum ar urma efectuarea unei ridicari. Se întind bratele si se ridica usor capul si umerii cat mai sus posibil, pentru a creste curbura spatelui. Este important ca pe parcursul efectuarii acestei întinderi sa mentineti soldurile pe podea. Se mentine pana se numara la 5 si apoi se revine încet la pozitia de start. Relaxare. Exercitiul se repeta de 5 ori. ÎNGRIJIREA SPATELUI ACASÃ Activitatile gospodaresti presupun ridicari, purtari de greutati, aplecari, trageri, împingeri si lucrul de la niveluri diferite. Executarea constanta a acestor activitati poate cauza durere de spate. Faceti astfel ca suprafetele de lucru si mesele sa fie astfel situate încat ustensilele sa fie cat mai la îndemana. Posturi Statul în picioare - Întrucat foarte multe din activitatile gospodaresti se executa din picioare, este foarte important ca suprafata pe care se lucreaza sa fie la înaltimea adecvata - adica la jumatatea distantei dintre încheietura pumnului si talie atunci cand se sta în picioare cu bratele atarnand pe langa corp. Daca suprafata de lucru este prea joasa, atat portiunea inferioara cat si cea cervicala a spatelui, precum si bratele si umerii sunt suprasolicitate în mod ne-necesar. Nu este întotdeauna posibil sa se asigure conditii ideale de lucru, dar zona în care se lucreaza poate fi adaptata folosind putina imaginatie, de ex.: Daca chiuveta din bucatarie este prea joasa, se poate aseza în ea un mic lighean cu fundul în sus, deasupra caruia se plaseaza vasul în care se spala. Nu uitati ca înaltimea mesei de calcat poate fi ajustata. De asemenea, avand în vedere ca petrecem atat de mult timp stand în picioare, papucii de dormitor nu ar trebui sa fie purtati toata ziua. Cei mai potriviti sunt papucii cu tocuri de 2,5-3 cm. Pentru a va odihni spatele în timpul lucrului în picioare, se va aseza unul din picioare pe un scaunel sau întru-un sertar de dulap deschis. Nu stati niciodata în picioare daca puteti sa va asezati, de ex. în timp ce calcati rufe, curatati zarzavatul, mixati, etc. Statul pe scaun - Prezenta unui scaun înalt în bucatarie este o necesitate. Exista scaune înalte care au partea pe care se sta usor înclinata înainte. Aceasta permite celui ce sta pe el sa aplice talpile pe podea în timp ce spatele adopta o postura adecvata în timpul lucrului. Ridicarea - Principiile ridicarii greutatilor expuse mai sus se vor aplica întotdeauna. Ori de cate ori este posibil, evitati ridicarea obiectelor direct de pe podea - de ex. prin plasarea cosului de rufe pe un scaun înainte de a se umple, evitand astfel aplecarea ne-necesara. Aceleasi principii se aplica si în cazul ridicarii de pe un scaun sau suprafata de lucru. Ducerea greutatilor - Se folosesc aceleasi principii de baza care au fost expuse mai sus. Apucarea de sus Se îndoaie usor genunchii si se aduce unul din picioare usor mai în fata. Este preferabil ca în loc sa se apuce obiectele de sus, de deasupra capului, sa se foloseasca un scaun cu partea pe care se sta mai mica decat baza. Tragerea si împingerea - Se vor folosi aceleasi principii de baza ca cele expuse mai sus. În timpul tragerii sau împingerii obiectelor - de ex. mobila - mentineti spatele drept, desi aceasta nu înseamna în mod necesar ca el va fi vertical. Activitati cotidiene Exista multe activitati cotidiene care merita o mentiune speciala, de ex.: Mersul la cumparaturi - Aceasta activitate implica multe miscari care solicita spatele, cum ar fi ridicarea cosului cu cumparaturi, transportarea lui pana la casa, ridicarea si transportul sacoselor cu cumparaturi pe strada, în autobuz, etc. Daca aveti o masina cu portbagaj spatios, împartiti cumparaturile, asezati-le apoi pe rand pe marginea portbagajului si coborati-le înauntru prin îndoirea genunchilor, cu un picior mai în fata. Daca obisnuiti sa mergeti la cumparaturi cu caruciorul, tineti-o aproape de corp pentru a evita rasucirile ne-necesare. Facerea patului - În timpul facerii patului este bine sa îngenunchiati, sau cel putin sa îndoiti genunchii. Sederea - Îndoiti genunchii pentru a ridica sticle cu lapte sau alte articole de acest fel. Rufele - Pentru a evita aplecarea înainte sau rasucirea în timpul umplerii cu rufe a masinii de spalat sau uscatorului cu umplere prin fata aplecati-va pe un genunchi. Sprijiniti-va la revenirea la pozitia normala. Aspirarea prafului - Amintiti-va de urmatoarele doua principii de baza în timp ce aspirati: Relaxati-va picioarele si tineti picioarele departate. Aceasta va face ca greul sa revina picioarelor, nu spatelui. Lasati ca piesa aspiratorului sa alunece liber pe covor. Nu apasati în jos ca si cum ati încerca sa “sapati” în covor. Curatarea sobei - Îngenunchiati în fata usii sobei si apropiati-va cat mai mult posibil în timp ce înlaturati cenusa din ea. Ridicarea cosului de gunoi - Cosurile de gunoi mai mari vor fi ridicate de doua persoane. Daca nu exista decat o singura persoana disponibila, se vor folosi cosuri mai mici si se vor aplica principiile ridicarii greutatilor expuse mai sus. Îngrijirea copiilor - Îngenunchiati întotdeauna atunci cand îmbaiati sau uscati copilul. Nu mai purtati copilul în ham în fata de îndata ce-si poate tine capul singur. Purtati-l în spate dupa aceasta. Alegeti un carucior usor, rabatabil si cu maner înalt. Îndoiti genunchii atunci cand ridicati copilul de jos sau din patut. Alegeti un patut care sa aiba una din margini mobila. Coborarea ei va usura mult ridicarea si asezarea copilului în patut. SUMAR Dumneavoastra jucati rolul cel mai important în prevenirea problemelor spatelui. Constientizati-va permanent postura, indiferent de ceea ce faceti, si luati masuri pentru adaptarea locului de munca si a spatiului unde va petreceti timpul liber pentru a va menaja spatele cat mai mult posibil. Ghid de îngrijire a spatelui Atentie la postura! Alegeti scaune care ofera sprijin ferm coloanei vertebrale - acasa, la locul de munca sau în masina. Folositi un pat cat mai ferm si adoptati o pozitie corecta în timpul somnului. Asigurati-va ca suprafetele de lucru se afla la înaltimea corespunzatoare atat în timpul lucrului în picioare cat si sezand. Daca trebuie sa ridicati greutati, respectati instructiunile din sectiunea corespunzatoare. Divizati greutatile înainte de a le purta. Mentineti-va greutatea corporala sub control. Asigurati-va o cantitate adecvata de exercitiu fizic în fiecare zi. Însusiti-va normele de protectia muncii, întrucat caderile sau socurile bruste va pot leza spatele. Nu uitati ca majoritatea durerilor de spate nu ar aparea daca s-ar lua masuri de precautie elementare pentru prevenirea lor.

Cum scăpăm de bătături

Cauza majorităţii problemelor ce apar la nivelul picioarelor nu este mersul, ci pantofii cu care ne încălţăm. Bătăturile, de exemplu, se formează din cauza oaselor care apasă împotriva pantofului şi astfel presează pielea. Stratul de piele de la suprafaţă se îngroaşă, iritând ţesuturile de sub piele. De obicei, bătăturile mari apar în vârful degetelor sau pe o parte a degetului cel mic. Bătăturile mici seamănă cu rănile deschise şi apar, de obicei, între degete, ca urmare a frecării acestora. De ce apar bătăturile - dacă pantofii sunt prea mici, aceştia strâng piciorul, mărind astfel presiunea. Dacă sunt mari, piciorul alunecă şi se freacă de pantof apărând şi deformări ale degetelor; - pantofii cu toc înalt măresc presiunea asupra piciorului; - frecarea piciorului de o cusătură sau etichetă din interiorul pantofului constituie o altă cauză; - şosetele care nu sunt încălţate cum trebuie constituie iarăşi un factor ce nu trebuie neglijat. Bătăturile sunt uşor de văzut. Ele pot avea un mic punct roşu în mijloc, înconjurat de piele gălbuie moartă. Pentru a reface conturul normal al pielii şi pentru a uşura durerea, doctorul se poate să taie stratul de piele moartă cu ajutorul unui bisturiu. Această procedură trebuie făcută de un profesionist. Dacă doctorul descoperă o altă problemă, cum ar fi o deformaţie a degetului, acesta vă poate ajuta s-o corectaţi. Ce puteţi face acasă pentru bătăturile noi: - înmuiaţi picioarele regulat şi folosiţi o piatră ponce sau o pilă pentru bătături pentru a reduce mărimea acestora; - gălbenelele au calităţi antiseptice. Sucul frunzelor este un excelent remediu pentru negi. Seva din tulpină ajută la vindecarea negilor şi a bătăturilor. Tot ce trebuie să faceţi este să tăiaţi tulpina în lungime şi să aplicaţi sucul pe zonele afectate. Folosiţi acest tratament de la primele semne de apariţie a bătăturii; - înainte de culcare, ţineţi picioarele în apă călduţă timp de 20 de minute. Tăiaţi o bucăţică dintr-un ananas şi aplicaţi pe bătătură. Puteţi tăia o bucăţica mai mică, pe care s-o lăsaţi sub ciorap pe tot timpul nopţii. Repetaţi 4 - 5 nopţi consecutiv; - o jumătate de cană de făină de orez se amestecă cu puţină apă, cât să se formeze o pastă. Aplicaţi pasta pe bătătură şi lăsaţi până se usucă.

Tratament naturist pentru Insuficienta Renala

Insuficienta renala este incapacitatea rinichiului de a-si indeplini functia excretoare datorita unor cauze diverse: tulburari endocrine, infectii renale, prostatite, tuberculoza renala etc. Afectiunea se manifesta prin cresterea ureei in singe peste limitele normale (de 50 mg la suta), anemie, ameteli, astenie, lipsa poftei de mincare, gust neplacut dimineata, greata, varsaturi, diaree si mincarimi ale pielii. La bolnavii în stadiul compensat, cu diureza normală, aportul de lichide nu trebuie supus unor restricţii. Este însă contraindicată încărcarea cu apă, care poate avea efecte nedorite din cauza incapacităţii bolnavului de a elimina un exces de lichide. În acest stadiu sînt recomandate ceaiurile diuretice, 1,5-2 l/zi. Un ceai diuretic recomandat de fitoterapie în insuficienţa renală cronică este din codiţe de cireşe amare şi mătase de porumb,uscate şi mărunţite, în părţi egale. Se pune o lingură de amestec la o cană (250 ml) de apă, se fierbe 4-5 minute la foc slab, se mai lasă 20-30 de minute la infuzat, apoi se strecoară. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi, îndulcite cu miere de albine din stupi în care nu s-a intervenit cu zahăr, nici măcar pentru stimularea culesului. În stadiul de compensare azotemică, este bine să se bea în acelaşi timp şi 1-2 căni/zi de ceai de ceapă. Ceapa are o importantă acţiune de eliminare a ureei şi acidului uric. Pentru aceasta, se aleg 3 cepe de mărime mijlocie, se curăţă, se taie mărunt şi se fierb timp de o oră la foc slab, într-un litru de apă. Se bea întreg conţinutul pe parcursul unei zile, cîte 1-2 căni în 4-5 prize. Dacă este necesar, se poate lua un protector al mucoasei gastrice, de exemplu caolin(argila) La bolnavii în stadiul decompensat, atunci cînd diureza scade sub 1.000 ml în 24 de ore, mai ales în caz de edeme, insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială, aportul de lichide trebuie să fie eliminat. În acest caz, se vor evita ceaiurile diuretice cu un conţinut ridicat de potasiu, aşa cum sînt ceaiurile din cozi de cireşe amare, mătase de porumb sau coada calului, deoarece atunci cînd diureza scade, bolnavul prezintă tulburări în eliminarea potasiului cu creşterea potasemiei, situaţie ce poate produce tulburări metabolice care să agraveze evoluţia bolii. În stadiul decompensat este recomandată infuzia din frunze de mesteacăn, 1-2 căni/zi. În acelaşi timp se pot bea şi 1-2 căni/zi din ceaiul de ceapă. Efecte deosebite în acest caz are o tinctură 10 la sută (10 g plante la 100 ml alcool alimentar) din frunze de anghinare, frunze de păpădie, răchitan, frunze de urzică, creţuşcă, fructe de cătină albă, rostopască, frunze şi rădăcini de pătrunjel, în părţi egale. Se iau cîte 20-40 de picături, de 2-3 ori/zi, între mesele principale. Pentru evitarea creşterii potasemiei, se vor elimina alimentele bogate în potasiu, cum ar fi fructele, în special cele uscate. In general, sint interzise grasimile animaliere, carnea, supele si ciorbele de carne, pestele gras, fasolea si mazarea uscate, brinzeturile fermentate, conservele de orice fel, sarea in exces, condimentele iuti, dulciurile, ciocolata, alcoolul si cafeaua. Se va pastra si un regim glucidic si colesterolic normal. Este indicat a se consuma macerat de orez, fulgi de ovaz, polen, propolis, bors de tarite, macerat de aloe si macerat de orz verde cu miere, in cure de 2-3 saptamini pe luna. In tratamentul cu plante medicinale, este recomandata tinctura 10 la suta, cite 20-40 de picaturi, de 2-3 ori pe zi, intre mese, din frunze de anghinare, frunze de papadie, rachitan, frunze de urzica, cretusca, fructe de catina alba, rostopasca, frunze si radacini de patrunjel, in parti egale. Ţinand seama de gravitatea acestei boli, este necesar să se recurgă la controale medicale periodice, cel puţin 3-4 ori pe an, în care să se urmărească sănătatea rinichilor. Este indicat sa urmati sfaturile medicului si in administrarea de tratamente naturiste. Sa auzim de bine!

Boli care se văd în picioare

Dacă pentru bărbierit sau aranjat părul fiecare om acordă puţin timp, pentru picioare sunt zile întregi când nu se acordă nici măcar o privire, încălţatul ciorapilor şi al pantofilor făcându-se cu gândul la „lucruri mai importante“. Multe boli se manifestă cu modificări la nivelul plantelor (labele picioarelor) cu luni şi ani de zile înainte de a răbufni în toată gravitatea lor, modificări care, văzute şi semnalate la timp, ar ajuta la prevenirea unor boli grave (cancer, arterită, diabet, reumatism, gută). Multe boli cardiovasculare, respiratorii, neuropsihice, reumatismale degenerative sunt declanşate sau întreţinute de suferinţe ale plantelor, de poziţia defectuoasă la mers sau la stat în picioare. Nu în ultimul rând, încălţămintea care „jenează suportabil“ picioarele face ca la distanţă, de exemplu, inima, stomacul sau creierul să sufere până se îmbolnăveşte. O unghie încarnată, o bătătură, o rosătură de pantof, un mont, un deget inflamat este ca un adevărat „cui în talpă“, care trebuie în primul rând îndepărtat pentru ca tulburarea de ritm respirator, tensiunea arterială sau insomnia să se liniştească fără tratamente multe şi scumpe date de medicul pneumolog, cardiolog sau psihiatru. Ce boli debutează de la picioare Diabetul se manifestă de obicei prin oboseală şi dureri la oasele plantelor şi gleznelor, amorţeli şi senzaţia surdă de frig sau de arsură, cu umflarea discretă a picioarelor. Obiectiv, se constată distrugerea cu deformarea articulaţiilor degetelor, ciocuri osoase la încheieturi şi în călcâi. Infecţiile trenante la pielea sau unghiile picioarelor sunt un semnal preţios. Arterita determină bolnavul să se plângă de frig la picioare, spasme discrete sau crampe. Se observă paloarea şi subţierea pielii cu albăstrirea degetelor şi ulceraţii. Se constată absenţa pulsului la palparea arterelor de pe faţa dorsală a picioarelor. Nevrita toxică - bolnavul acuză usturimi, amorţeli sau lipsa de sensibilitate care progreseazăpe picioare, de jos în sus. La atingere sensibilitatea este diminuată sau abolită, reflexele osteotendinoase lipsesc. Guta - bolnavul constată umflarea, roşeaţa, căldura locală şi dureri vii, spontane, dar mai ales la mişcarea articulaţiei inflamate care seamănă cu un furuncul apărut brusc. Boli reumatismale: - inflamatorii – spondilita anchilozantă, poliartrita reumatoidă sau reumatismul articular acut pot produce inflamarea cu înroşirea şi deformarea acută a unor articulaţii ale plantelor. De cele mai multe ori semnele de mai sus sunt discrete, iar durerile sunt suportabile luni de zile, drept pentru care bolnavul nu sesizează la timp gravitatea; - degenerative - articulaţiile degetelor şi a celorlalte oase sunt afectate prin eroziune, dezaxând şi deformând degetele care fac monturi, iar piciorul se lăţeşte, se prăbuşeşte în interior sau exterior. Durerile sunt la început doar la mers, în încălţăminte strâmtă sau la oboseala de peste zi, lucru neglijat ani de zile. Şi alte boli pot debuta cu manifestări la picioare: boli cardiovasculare, respiratorii, endocrine, neurologice, psihice, urogenitale, digestive, boli de piele. Copilăria şi bătrâneţea au unele carenţe caracteristice, iar sporturile cu suprasolicitările inerente produc modificări subiective şi obiective la plante şi glezne. Boli ale picioarelor care produc suferinţa organelor Foarte puţin ştiu şi de aceea este neobservat şi neglijat că unele tulburări discrete de vedere sau unele boli ale urechii interne (care reglează echilibrul) duc la un mers modificat, cu o poziţie particulară a plantelor, picioarelor şi mai ales a coloanei vertebrale. De asemenea, o cicatrice pe faţă sau corp, masticaţie modificată de lipsa dinţilor sau a unei proteze incorecte antrenează bascularea şi rotaţia umerilor şi şoldurilor. Blocajul şi durerile vertebrale, dar şi la nivelul gleznelor sau a oaselor plantelor sunt cauzate de asimetria produsă de contractura diferită a muşchilor gâtului. Tulburările de statică şi dinamică plantară apar ca urmare a modificărilor anatomice înnăscute sau dobândite sau din cauza încălţămintei nepotrivite de zi cu zi sau de ocazie, care este puţin prea largă sau prea strâmtă, cu tocul prea jos sau prea înalt, prea uşoară sau prea grea, din material prea moale sau prea rigid, prea subţire sau prea gros. Toate aceste amănunte, în 90% dintre cazuri sunt neglijate sau sacrificate „de dragul modei“ sau al preţului de cost. În timp, se ajunge la picior plat, scobit, deviat în exterior sau interior, care deformează mersul şi amortizează defectuos greutatea corpului. Greutatea se transmite sus, suprasolicitând ani de zile nesesizabil structuri anatomice nepregătite pentru aşa ceva, la nivelul gleznelor, genunchilor, şoldurilor, coloanei vertebrale, cutiei craniene şi a organelor învecinate. Toate rezistă până într-o zi, când se instalează artroza de genunchi sau de şolduri, varicele cu toate complicaţiile lor, hernia de disc cu lombosciatica dureroasă, dar mai ales cu paralizie, spondiloza cervicală sau dorsală, cu ameţeli, tulburări de vedere, de auz sau nevralgii iradiate la mâini sau în stern. Inima poate prezenta palpitaţii sau aritmii, tensiunea creşte sau coboară anormal şi nejustificat. Respiraţia este superficială ani de zile, favorizând infecţiile cronice. Foarte multe persoane se plâng de insomnii rebele sau din contra de somnolenţă inexplicabilă, oboseală a picioarelor cu scăderea randamentului muncii şi indispoziţii psihice, în a doua parte a programului de lucru. Leziunile cutanate, tumorile pielii, infecţiile superficiale sau cu ulceraţii profunde la nivelul picioarelor pot să migreze pe cale venoasă şi limfatică, producând uneori septicemii, obligând chiar la amputaţii. De cele mai multe ori, fie că sunt ulceraţii, fie că sunt durioane (bătături) de toate felurile, încălţămintea deranjează statica şi dinamica mersului pentru luni de zile. Leziunile unghiale, unghii încarnate, deformate, prea lungi sau prea scurte, cu infecţii, mai ales micotice, deformează piciorul şi incomodează la mers. Indicaţii de prevenţie şi tratament Indiferent de specialitate, medicii trebuie să consulte inclusiv picioarele, pentru că vor găsi multe semne pentru o boală prezentă sau viitoare. Copiii şi tinerii în perioada de creştere au multe tulburări de postură a corpului şi de statică şi dinamică plantară. O profilaxie corectă în această perioadă îi scuteşte de neplăceri restul vieţii. Pacientul trebuie să se prezinte de 2-4 ori pe an şi preventiv la specialistul dermatolog şi reumatolog, aceştia întâlnindu-se frecvent cu patologia picioarelor şi care ştiu să intervină efectiv. Chiar şi pentru alegerea încălţămintei de stradă, de lucru, de casă, să consulte măcar de două ori pe an medicul reumatolog pentru observaţii şi sfaturi mici, dar cu efecte mari în timp. Sfaturi pentru îngrijirea zilnică Fiecare om trebuie zilnic să se uite la picioarele sale şi să le acorde 10 minute de îngrijire, parcurgând cele „10 porunci“ pentru sănătatea şi confortul său: - să spele picioarele cu apă călduţă şi săpun slab, apoi să le clătească cu apă mai răcoroasă. Deci, să nu folosească apă fierbinte sau rece, detergenţi tari şi o durată de timp prea lungă; - ştergerea picioarelor să se facă cu atenţie, mai ales între degete, ori de câte ori este nevoie, cu un prosop uşor mai aspru (de exemplu din in), dar nu traumatizant. Ştergerea se face de jos în sus până în stinghie; - urmează masarea amănunţită, uşoară, de jos în sus, cu manevre prelungite, eventual cu un pic de ulei comestibil; - odihnirea picioarelor cu gleznele mai ridicate decât bazinul, ori de câte ori este posibil sau măcar seara, după baie; - pentru hipertranspiraţie se folosesc spray-uri, loţiuni, creme, talc; - de tăiat regulat unghiile după baie, fără a intra prea mult în carne şi fără a scoate colţurile şi pieliţa, folosind numai foarfeca proprie pentru unghii; - bătăturile şi pielea îngroşată de pe călcâie de îndepărtează în timpul băilor cu o piatră ponce, iar rosăturile şi iritaţiile se tratează cu dezinfectante uşoare şi cicatrizante; - ciorapii obişnuiţi, de zi cu zi, chiar şi cei de ocazie trebuie să fie moi şi absorbanţi, din bumbac sau lână, nu prea largi, nu prea strânşi, nu prea subţiri, pentru a amortiza şi ei microtraumatismele; - încălţămintea sănătoasă trebuie să fie adaptată după forma, dimensiunile şi particularităţile piciorului, precum şi după activitatea depusă, nu după modă sau preţ. Tocul nu trebuie să fie mai mic de 2,5 cm şi mai înalt de 4,5 cm. Încălţămintea folosită la lucru trebuie schimbată alternativ şi întreţinută periodic; - papucii de casă trebuie să răspundă tuturor condiţiilor pentru a proteja şi asigura sănătatea picioarelor, mai puţin pretenţiile estetice şi de preţ. În răgazul de acasă se poate umbla şi desculţ, pentru odihna şi totodată gimnastica naturală a picioarelor, luând toate precauţiile de a nu vă accidenta, de a nu vă infecta, de a nu răci la picioare

Ofranda de la capatul verii - MIEREA

Un dar al albinelor, prea putin folosit Am vazut de curand, intr-o padure de mesteceni, un stup de albine salbatice pradat de urs. Pentru om, un asemenea stup ar fi fost invizibil, fiind plasat la baza unei buturugi batrane si prelungindu-se adanc in pamant, asa incat abia i se vedea intrarea. Ursul insa a simtit mirosul de miere, care l-a atras atat de puternic, incat s-a incumetat sa dezgroape stupul, luptand aprig cu albinele. Presupun ca in cele din urma lupta a fost castigata de urs, care a rezistat stoic la zecile de intepaturi, prada sa de razboi fiind vreun kilogram de miere, pe care l-a consumat pe nerasuflate, cu tot cu fagure. Privesc urmele luptei - un crater maricel, sapat de Mos Martin cu o truda considerabila, si ma intreb ce forta irezistibila exercita mierea asupra ursilor, daca-si risca pentru ea chiar si viata. Sa fie doar gustul dulce si parfumat? Cu intuitia lor, care o depaseste pe-a omului, animalele stiu ca mierea este o sursa de hrana, dar si de energie, fara de care n-ar putea rezista in conditiile, dure adesea, ale mediului in care traiesc. O „informatie” simpla, pe care ele o preiau si-o transmit fara nici un efort, la oameni are nevoie de experiente, de studii, de zeci de confirmari. Reinvatam foarte greu lectia simpla a naturii. Tocmai de aceea ne-am propus sa vorbim pe larg despre miere, un dar gratuit al albinelor, dar prea putin folosit. Ce este mierea Grecii antici spuneau despre miere ca este un dar al zeilor, care este adunat de catre albine din roua de pe flori, fiind o ramasita de la ospetele nocturne ale nimfelor. Indienii considerau mierea o materializare a razelor de lumina, materializare care hraneste nu doar corpul, ci si mintea si sufletul, fiind din acest motiv cel dintai dintre alimente. In Evul Mediu, se credea ca mierea este sintetizata de catre albine dintr-o esenta subtila a florilor, pe care doar ele aveau puterea sa o capteze si apoi sa o transforme in acel lichid chihlimbariu. Prin secolul al XIX-lea, s-au facut primele analize care au stabilit ca mierea este o combinatie de zaharuri simple, incercandu-se inlocuirea sa cu zahar din trestie si, mai apoi, din sfecla. Multa vreme s-a facut in mod fals o echivalare intre miere si zahar, cele doua fiind insa extrem de diferite. Mierea este mult mai complexa. Un biochimist american, B. H. Weller, afirma ca „nici cu aparatura supersofisticata din secolul al XXI-lea nu poate fi inca sintetizat un produs care sa se apropie prin compozitia sa biochimica si prin calitatile biologice de miere, care constituie inca un mare mister pentru stiinta”. Mierea si zaharul Mentionam faptul ca in secolul al XIX-lea s-a facut o echivalare total incorecta intre zahar si miere, ele neavand aproape nimic in comun, in afara faptului ca ambele joaca rolul de indulcitor. Zaharul este format dintr-o singura substanta, in timp ce mierea este o combinatie de aproape o suta de substante organice (conform ultimelor studii), dintre care unele, cum ar fi hormonii de crestere sau enzimele, au o mare complexitate, neputand fi reproduse in laborator prin mijloacele actuale. Apoi, efectele biologice ale consumului celor doua produse este fundamental diferit. Mierea este un produs viu, natural, care poate fi consumat in mari cantitati, fara a produce tulburari de sanatate, in timp ce zaharul este o substanta de semisinteza, care pe termen lung nu poate fi metabolizata de organism decat cu niste costuri considerabile pentru starea de sanatate. De pilda, din momentul in care a fost inlocuita mierea cu zaharul, numai frecventa cariilor dentare a crescut de patruzeci de ori, iar cea a diabetului, de peste o suta de ori. In 150 de ani, dulciurile au devenit din delicatesa un aliment de baza pentru societatea de consum, ceea ce si explica multitudinea de probleme de sanatate a omului modern, de la banalele migrene si sensibilitati, la infectii, la obezitate si tulburarile imunitare grave. Mult prea complexe si importante, efectele negative ale zaharului asupra sanatatii vor fi obiectul unui articol separat. In cele ce urmeaza, vom vorbi strict despre efectele mierii in terapie, atat ca medicament de sine statator, cat si ca inlocuitor al zaharului, calitate in care are cele mai puternice efecte terapeutice. Mica farmacie cu miere Mierea ca excipient Excipientii sunt acele ingrediente ale medicamentelor care au un rol de transportor pentru substanta activa. Fara doar si poate ca mierea este cel mai bun excipient din lume, pentru ca nu are nici un fel de reactii adverse, se combina usor cu orice fel de extract si, important, face remediile mai usor asimilabile. Atunci cand administram uleiuri volatile din plante, tincturi (de propolis, rasina, muguri etc.), laptisor de matca, sucuri de plante, mierea este un intermediar de neinlocuit, fiind un vehicul mult mai bun decat apa. Se amesteca oricare din aceste extracte cu 1-2 lingurite de miere si se administreaza pe stomacul gol; nu numai ca gustul va fi mai bun, dar efectele vor fi considerabil mai puternice. Din farmacia casei nu trebuie sa lipseasca acest produs al stupului, care accentueaza actiunea remediilor. Hidromelul Intr-o sticla de jumatate de litru se pun 3-4 linguri de miere lichida, un sfert de lingurita de polen de albine si se completeaza restul cu apa de izvor. Se inchide sticla ermetic si se lasa la macerat vreme de doua zile, la temperatura camerei, agitandu-se din cand in cand. Rezulta o bautura acrisoara, foarte slab alcoolizata, cu efecte stimulente si tonice cu totul deosebite. Mierea propolizata Este un remediu antiinfectios exceptional pentru gat si pentru caile respiratorii medii, avand si efecte imunostimulatoare foarte puternice. Se obtine punand in 8 linguri de miere poliflora - 4 lingurite de tinctura de propolis (se gaseste in magazinele naturiste si apicole), dupa care se amesteca bine, pana se omogenizeaza. Se ia cate o lingurita din acest preparat de 4-6 ori pe zi, pe stomacul gol. Fiecare lingurita de miere se tine in gura pana se dizolva si aluneca incet pe gat, asa incat sa-si exercite din plin efectele antiinfectioase asupra acestei zone. Unguentul cu miere Un pachet de unt este incalzit intr-o cratita, la foc mic, pana se incinge, apoi se fierbe vreme de 10-15 minute pana cand devine limpede, asa incat sa se vada fundul vasului de fierbere. Se ia de pe foc si se toarna fara sedimentele de pe fundul cratitei intr-un vas separat. Cat untul este fierbinte, se mai adauga o lingurita de ceara de albine (se gaseste la apicultori), dupa care se lasa sa se raceasca. Cu putin timp inainte ca untul cu ceara sa se intareasca, se adauga 4 lingurite de miere si se amesteca bine, dupa care preparatul se pune intr-un borcan. Este un excelent unguent de intretinere a pielii, cu o putere de patrundere fara egal, in comparatie cu produsele de acest gen. Se poate combina si cu diferite tincturi, din care se amesteca cate 10 picaturi la o lingurita de unguent: musetel pentru afectiuni alergice, sunatoare pentru arsuri, arnica pentru sensibilitate la frig, tataneasa pentru entorse si luxatii etc. UTILIZARI INTERNE ALE MIERII Caria dentara - acum aproape sapte ani, impreuna cu un prieten, am luat hotararea de a manca numai miere si produse indulcite cu miere, fara a mai consuma deloc zahar, sub nici o forma. Si pentru ca lucrurile sa fie clare, ne-am abtinut chiar din acea zi de la toate bunatatile care contineau zahar, performanta mentinuta pana in prezent. Sincer sa fiu, am facut acest lucru mai mult ca exercitiu de vointa decat din convingere, insa rezultatele care au aparut m-au convins ca renuntarea la zahar in favoarea mierii nu este o simpla „superstitie naturista”. Primul care a remarcat efectele alimentatiei cu miere a fost dentistul meu, care a observat ca, in cativa ani, cariile aflate in formare au stagnat in marea lor majoritate, fara a mai evolua, iar alte carii noi nu au aparut. Acest lucru a fost remarcat si la prietenul meu si, mai recent, la... dentistul meu, care a fost atat de impresionat de rezultatele obtinute, incat a renuntat si el, de trei ani, la zahar in favoarea mierii. Mai ales cei care au probleme dentare grave ar fi bine sa adopte dieta cu miere, care este un adevarat elixir de sanatate pentru dinti. Prevenirea diabetului - un grup de cercetatori americani a studiat pe doua loturi a cate 200 de voluntari, toti avand parinti diabetici si deci avand o puternica predispozitie genetica spre diabet, efectele inlocuirii totale a zaharului cu miere. Rezultatele i-au uluit pe cercetatori: dupa 20 de ani, rata imbolnavirii de diabet era 0 la lotul de consumatori de miere, in timp ce la lotul martor, 40% dintre participanti sufereau in diferite grade de diabet. Mai mult, studii facute pe bolnavii cu diabet de tip I si II au aratat ca boala da mult mai putine complicatii la cei care au inlocuit complet zaharul cu mierea decat la cei care au continuat sa aiba o dieta cu zaharicale, chiar masurata strict. Constipatia - un excelent mijloc de reglare a tranzitului intestinal este consumul pe stomacul gol a doua-trei lingurite de miere, dimineata, imediat dupa trezire. Prin enzimele pe care le contine, mierea este un bun activator al proceselor de eliminare, avand si un efect de reglare a florei intestinale. Frigiditatea si impotenta - un remediu excelent este hidromelul, obtinut dupa reteta de mai sus, care are efecte tonice, afrodiziace si chiar usor euforizante, ceea ce explica folosirea sa pe scara larga, in traditiile anumitor popoare meridionale. Se beau 2-3 pahare pe zi, de preferinta pe stomacul gol. Oboseala, iritabilitatea psihica - mai ales dupa un efort intelectual sau fizic intens, doua lingurite de miere luate cu putina apa fac minuni in recapatarea fortelor si in imbunatatirea tonusului psihic. Insomnia - un leac traditional pentru un somn bun si odihnitor este o cana de lapte cald, indulcit cu 2-3 lingurite de miere lichida. Daca adaugam si o jumatate de lingurita de praf de seminte de fenicul, somnul va veni negresit. Obezitatea - in timpul curelor de slabire, doua linguri de miere lichida luate pe stomacul gol, cu putina apa, accelereaza procesul pierderii in greutate si diminueaza considerabil stresul curelor de infometare. Pe termen lung, inlocuirea zaharului cu miere ajuta la dobandirea si pastrarea unei greutati corporale echilibrate. Ciclul menstrual dureros sau cu sangerari abundente - cu cinci zile inainte si pe toata perioada ciclului, nu consumati deloc zahar sau produse cu zahar, ci folositi doar miere. Daca in acest interval de timp renuntati si la prajeli, la produsele de origine animala, este foarte posibil ca ciclul sa se regleze de la sine, fara nici un alt medicament. Tusea, durerile de gat, gripa in faza incipienta - se consuma sase lingurite pe zi de miere propolizata (obtinuta dupa reteta de mai sus). RETETE DE FRUMUSETE CU MIERE Tenul cu pori dilatati, patat sau obosit - se face o baie de aburi vreme de 10 minute deasupra unei infuzii fierbinti de musetel si salvie, dupa care se aplica pe obraz un strat subtire de miere lichida, care se pastreaza vreme de 30-60 de minute, dupa care se sterge cu un tampon inmuiat in lapte. Tenul sensibil - se aplica o masca formata din doua lingurite de miere lichida, 2 lingurite de smantana si un galbenus de ou. Se tine vreme de o ora, dupa care se indeparteaza cu un tampon inmuiat in infuzie de musetel. Pentru cresterea parului - se face un masaj la radacina parului cu miere diluata cu apa cat sa devina lichida. Dupa masaj, se lasa mierea sa actioneze vreme de 30 de minute la radacina parului, dupa care se spala parul, dar nu cu sampon, ci cu o combinatie de galbenus de ou si coniac in proportii egale. Intretinerea pielii uscate - imediat dupa baie, se aplica unguentul din unt si miere, a carui reteta am descris-o mai sus. Acest preparat hraneste pielea si o protejeaza, facand-o catifelata si mult mai rezistenta la factorii de mediu agresivi. Masajul pe tot corpul cu acest preparat facut dupa baie este un foarte bun mijloc de intarire a sanatatii, mai ales la venirea sezonului rece.