miercuri, 3 martie 2010

Bronşita acută

Bronşita acută este un proces inflamator acut al bronhiilor, cu debut brusc, cu alterarea stării generale, cu febră, cefalee, astenie, dureri musculare, transpiraţie. La scurt timp de la debut, apare tusea, la început uscată, urmată de expectoraţia uscată. După cîteva zile, tusea este însoţită de expectoraţia purulentă.apariţia bronşitei acute este precedată adesea de procese catarale inflamatorii ale căilor rspiratorii superioare ca rinite, faringite, laringite.
Cauza principală este infecţia. Factorii favorizanţi sînt anotimpul rece şi umed, viaţa şi munca în condiţii insalubre, în atmosfera viciată, cu prf, fum, gaze toxice. Mai intervin în producerea bronşitei afecţiunile rinofaringiene, amigdaliene, sinusale, supuraţiile pulmonare, debilitatea, subnutriţia, surmenajul.
Netratată corect, în special la bolnavii cu rezistenţă scăzută, poate degenera în bronhopneumonie - extinderea procesului inflamator la nivelul plămînilor.
Fitoterapia urmăreşte în primul rînd prevenirea acestei afecţiuni şi a complicaţiilor ei prin creşterea rezistenţei organismului faţă de factorii nocivi prin folosirea zilnică a fructelor şi legumelor proaspete, ca cea mai importantă sursă de vitamine, acizi organici şi săruri minerale. Se recomandă usturoiul care are proprietăţi antiseptice, pulmonare şi intestinale, bactericide şi bacteriostatice.
Aerul din camera bolnavului trebuie să fie umidificat cu două prosoape muiate în apă caldă şi întinse pe calorifer (metodă folosită mai ales pentru copiii care tuşesc mult în timpul nopţii). Fumatul şi contactul cu fumul de ţigară trebuie evitat.
Ca alimente-medicament, Sabin Ivan* recomandă: o cană de lapte cald, în care se va pune suc de usturoi; suc de varză combinat cu suc de morcovi şi zeamă de lămîie (pentru fluidificarea şi eliminarea sputei); suc de hrean amestecat cu suc de ridiche neagră (2 linguri din acest amestec, de 4 ori pe zi); miere.
Pentru calmarea tusei iritative, acelaşi autor recomandă: infuzie de nalbă (o lingură de frunze, flori şi rădăcină la o cană cu apă), 1-2 căni pe zi; infuzie din flori şi frunze de podbal (2-3 linguri la o cană cu apă), o lingură la 2-3 ore; infuzie din flori de tei (1-2 linguriţe la o cană cu apă), 2-3 căni pe zi; o cană cu lapte fierbinte în care se va pune pătrunjel (frunze), a se consuma dimineaţa.
Pentru fluidificarea şi eliminarea sputei se recomandă: infuzie de pătlagină (2-3 căni pe zi); hrean (20 g rădăcină la 1 litru de apă), o cană seara, înainte de culcare; decoct de mere (3 mere cu coajă, tăiate în felii subţiri, apoi fierte 20 de minute într-un litru de apă), o cană înainte de culcare; morcovi şi ţelină (cîte 30 g din fiecare) şi o frunză de varză, toate fierte într-un litru de apă, timp de 15 minute (se va consuma îndulcit cu mire, fracţionat în decursul unei zile); sirop din muguri de pin (50 g, maceraţi mai întîi, timp de o oră, în 50 ml de rachiu, apoi amestecaţi într-un litru de apă fiartă, se răceşte 6 ore, după care se îndulceşte cu miere, apoi se fierbe pînă la înjumătăţire, se iau 4 linguri pe zi).
În timpul verii, se recomandă salată de lăptucă, varză albă, ridiche, ceapă verde şi roşii, iar în timpul sezonului rece - salată de morcovi, ţelină, ridiche neagră, sfeclă roşie.
O băutură foarte bună se poate obţine dintr-un amestec de zeamă de morcovi, mere, portocale, lămîie, miere de albine.
Pentru profilaxia bronşitei acute trebuie menţinută igiena buco-faringiană prin gargară cu infuzii sau deccocturi din plante cu acţiune antisptică (cimbru, coada racului, coda şoricelului, gălbenele, muşeţel, în părţi egale).
În perioada de cruditate a bronşitei acute se folosesc, în cură internă, plante cu acţiune emolientă, calmantă asupra tusei şi bactericidă, plante ce conţin în special mucilagii, uleiuri volatile şi alcaloizi. Ceaiurile se beau calde, îndulcite, de obicei, cu miere.
În volumul "Fitoterapie", autorii* propun mai multe combinaţii:
- frunze de nalbă mare, flori de nalbă de pădure, frunze de pătlagină, sovîrf, fructe de fenicul;
- flori de lumînărică, frunze de podbal, rădăcină de nalbă mare;
- flori de tei, rostopască, sovîrf, cimbrişor, scai vînăt, fructe de anason (plante deprimante ale reflexului de tuse, cu acţiune sedativă, antispasmodică şi tonică asupra sistemului nervos;
În perioada de cocţiune a bronşitei, se beau ceaiuri din plante cu acţiune de fluidificare a secreţiilor bronşice, expectorantă, emolientă, antiseptică şi antispasmodică: ciuboţica-cucului (flori şi rădăcină), frunze de pătlagină, frunze de podbal, frunze de nalbă mare, fructe de anason, isop, cimbru, flori de lumînărică, flori de tei, cimbrişor.
În bronşitele uscate, se recomandă un expectorant obţinut din decoct de rădăcină şi rizomi de ciuboţica-cucului, decoct de rădăcină de lemn dulce şi infuzie de fenicul. La acestea se adaugă 200 g zahăr. Din acest sirop se iau cîte 2 linguri la fiecare oră (adulţi), cîte o linguriţă de 3 ori pe zi (copiii între 2 şi 5 ani), cîte o lingură de 3 ori pe zi (copiii trecuţi de 6 ani).
În lucrarea "Ghid de terapie naturistă", autorii** recomandă:
- clismă cu ceai de coada-şoricelului;
- sirop de ceapă, 3-5 linguri pe zi (500 g de ceapă roşie se dau prin maşina de tocat carne şi se fierb în 750 ml apă, pînă scade la jumătate; se filtrează şi se mai pune o dată pe foc cu zahăr, cît să aibă consistenţa unui sirop; la ultimele clocote, se adaugă 2 linguri cu miere de albine. Se poate face şi un sirop din 2 cepe cu coajă cu tot tăiate felii, care se fierb 10 minute într-un litru de apă, cu 100 g de zahăr; se filtrează şi se bea cald în mai multe reprize, în cursul unei zile;
- infuzie din muguri de brad cu ceapă (1 litru de infuzie de brad în care se fierb 5 cepe şi la urmă se adaugă 10 g miere; se beau 1-2 căni pe zi) sau ceapă coaptă (are proprietăţi expectorante şi antitusive);
- infuzie din frunze de castan comestibil (2-3 frunze la 100 ml de apă; se beau 2-3 ceaiuri pe zi, îndulcite cu miere);
- decoct de rădăcini de fragi (20-30 g la ˝ litru de apă; se bea pe parcursul unei zile întregi);
- ceai dintr-o linguriţă de sîmburi de gutui la o ceaşcă de apă clocotită;
- rădăcină de iarbă mare (decoct din 20 g de rădăcină la 200 ml de apă din care se iau 3-4 linguri pe zi);
- fructe de ienupăr sub formă de ceai (20 g fructe la 500 ml de apă);
- decoct din rădăcină de leuştean (10 g la 300 ml de apă);
- rizomi de pir sub formă de decoct (1 lingură de rizomi la 250 ml de apă; de beau 3-4 căni pe zi);
- tinctură de propolis (15-30 de picături pe zi, cu o oră înainte de mese, într-un păhărel cu lapte călduţ sau apă);
Extern, se folosesc cataplasme cu făină de muştar negru (se amestecă 100 g făină de muştar cu puţină apă încălzită, pînă se formează o pastă. Pasta de înfăşoară într-o pînză subţire şi se aplică pe piele în jurul toracelui, unde se lasă timp de cîteva minute, în funcţie de sensibilitatea pielii, pînă se produce efectul revulsiv).

Amigdalita

Amigdalita este inflamaţia amigdalelor, a mucoasei faringiene şi a ţesutului limfatic din jurul lor. Amigdalele se înroşesc, pe ele se formează pete de puroi, ganglionii din jurul lor se măresc şi devin dureroşi. Produce dureri la înghiţit, febră şi frisoane.
În cazul în care nu se recomandă de către medic extracţia lor, se pot folosi remedii naturiste. Amigdalita e cauzată de mai mulţi factori: consumul de alimente reci, frig, diverse bacterii.
Prezentarea la medic este obligatorie. În plus, se recomandă o hrană bogată în lichide vitaminizante (sucuri de legume şi fructe, citrice, fructe de pădure, pătrunjel, morcovi ş.a.)
Se rad cartofi cruzi, se presară cu sare, se pun pe o pînză curată şi se aplică pe gît, sub formă de cataplasmă.
Se face gargară cu infuzie de cimbru (20 g la 2 ceşti de apă), la care se adaugă miere.
Gargare se mai pot face cu: infuzie de coada-şoricelului, cu tinctură de flori de gălbenele (30 picături tinctură la 20 ml de apă), cu infuzie de flori de gălbenele, cu suc sau decoct de gutui, cu zeamă de lămîie (zeama de lămîie se înghite apoi), cu infuzie de muşeţel, cu ceai de frunze de nuc, cu tinctură de frunze de patlagină lată (40 picături la 100 ml de apă), cu infuzie din frunze de salvie, cu oţet de mere amestecat cu apă.
Din coaja de salcie se face decoct cu care se fac gargare în afecţiunile gîtului şi ale gurii.
O lingură de frunze de ţelină, mărunţite, se fierb 2 minute într-un litru de apă. Se amestecă cu o ceaşcă de lapte călduţ, apoi se face gargară, de 3 ori pe zi, cu acest amestec.
O gargară emolientă se obţine din lapte în care s-au fiert smochine; se mai poate face gargară cu lapte de migdale. Acestea se folosesc în inflamaţiile dureroase ale gurii şi gîtului.
Din rădăcină de nalbă (20 g) se face un decoct (în 100 ml apă), la care se adaugă miere; cu acest amestec se face gargară.
Compresele sînt larg întrebuinţate în tratarea amigdalitei: cu suc de lămîie puţin sărat, cu praz fiert presărat cu piper alb, cu gaz dublu rafinat.
Se mai pot pune cataplasme calde cu făină de in, cataplasme de ceapă coaptă; decoctul de nalbă se pate amesteca cu făină de in şi folosi sub formă de cataplasmă. La ţară, se fac oblojeli (cataplasme) cu frunze de urechelniţă, zdrobite şi aplicate în mai multe straturi sau oblojeli cu lujeri de dovleac prăjiţi în untură de porc.
Salvia de grădină, pisată şi amestecată cu unt, se aplică sub formă de cataplasmă, pe gît.
Gargarele cu decoct din turiţă mare (partea aeriană: 10 g la 250 ml apă) sau cu infuzie de frunze şi flori de turiţă mare sînt, de asemenea, recomandate.
Se mai poate bea infuzie din flori de soc, de sunătoare (3 căni pe zi). Se mestecă răşină de brad.
Se fierbe o jumătate de pahar de fructe uscate de coacăz negru pînă se înmoaie, într-o jumătate de litru de apă. Se storc într-o pînză, se adaugă o cantitate egală de zahăr şi se fierbe. Acesta e un sirop foarte bun contra durerilor de gît, a tusei, răguşelii, amigdalitei. Se ia o linguriţă la fiecare două ore.

Postul -

Postul este unul din tratamentele cele mai vechi şi mai eficace, întrucît el înseamnă, în primul rînd, curăţire, purificare.
Se recomandă, în mod special, postul negru (total) o dată pe săptămînă, în care nu se mănîncă nimic şi se bea doar apă. Curele de "foame" pun în repaus întregul tub digestiv (digestia este un effort pentru organism), elimină reziduurile metabolice, purificînd întreaga noastră fiinţă.
Cînd sînt bolnave, animalele recurg instinctiv, pentru perioade scurte de timp, la refuzul hranei. Cîinii sau pisicile, de exemplu, mănîncă doar puţină iarbă în aceste situaţii.
Cei care au febră, au automat tendinţa de a posti.
Ca urmare a abţinerii de la hrana fizică, vom putea să ne abţinem cu uşurinţă şi de la sentimente sau gînduri negative.
În lucrarea "Din tainele alimentaţiei lacto-vegetariene", autorul ei, Nicolae Catrina, afirmă: "În loc să vrem să absorbim, să înghiţim, să acumulăm, să luăm cu lăcomie prea mult din toate, învăţăm astfel să renunţăm şi să fim detaşaţi, pentru că înţelegem că această tendinţă instinctuală şi permanentă de a acumula este cea care ne împiedică să fim cu adevărat fericiţi şi mulţumiţi".
La început, cei neobişnuiţi cu postul total (o dată pe săptămînă) pot avea senzaţii neplăcute: dureri de cap, palpitaţii, senzaţii de leşin, care fac dovada unei mari încărcări cu impurităţi a organismului. În scurt timp, aceste manifestări dispar, făcînd loc calmului, unei stări de bine şi de destindere a întregului corp.
După o perioadă de post, se trece treptat la hrana obişnuită. Trebuie început cu hrană puţină, lichidă (supe, sucuri de legume şi fructe) care este sporită treptat. Această perioadă, numită "stingerea postului", trebuie să dureze cam tot atît cît a ţinut perioada de post.

Acneea


Acneea este o afecţiune cronică a pielii, determinată de creşterea secreţiei glandelor sebacee. Apare pe faţă, uneori pe umeri, spate şi piept, mai ales în timpul pubertăţii, influenţată fiind de modificările hormonale ale acestei vîrste. La persoanele mai în vîrstă, poate apărea şi sub influenţa unor tulburări gastrointestinale, hepatice, neurovegetative sau a tulburărilor menstruale, la femei.
Acneea poate lua forme clinice variate, cea mai frecvent întîlnită fiind acneea vulgară juvenilă. La femei după 40 de ani poate apărea acneea rozacee. Acneea juvenilă apare, în special, la adolescenţi, pe o piele grasă, seboreică, mai ales pe aripile nasului, bărbie, frunte.
Tratamentul general al acneei constă, în primul rînd, în respectarea unui regim alimentar echilibrat, sărac în dulciuri, carne, grăsimi şi făinoase, alimente conservate, brînză fermentată, sosuri, vinete, băuturi alcoolice, cafea, ciocolată. Se recomandă cîteva zile de repaus alimentar absolut, numai cu lichide şi anume sucuri (de roşii, păpădie, portocale, struguri, sfeclă roşie) şi ceaiuri (de coada şoricelului, păpădie). Se evită condimentele, sarea în exces, produsele din carne de orice fel. Se menţine tranzitul intestinal normal, prin consumarea de alimente bogate în celuloză (pîine integrală, fructe proaspete, legume, în special sub formă de salate de crudităţi) şi infuzii sau decocturi din plante medicinale. Trebuie evitată constipaţia.
Pe lîngă tratamentul alopat de bază cu dezinfectante, antibiotice, autovaccin şi tratament hormonal, se recomandă şi tratamentul fitoterapeutic, atît pentru uz intern (cu plante care conţin diuretice apoase şi uleiuri volatile), cît şi pentru uz extern (cu plante cu efecte antiseptice, calmate şi cicatrizante). Ca alimente-medicament, amintim: varza (un pahar de suc pe zi, timp de 3 săptămîni), spanac fiert, struguri, polen, drojdie de bere.
Se recomandă ceaiuri diuretice, depurative, antialergice şi laxative: infuzie dintr-un amestec în părţi egale de frunze de frasin, trei fraţi pătaţi, cicoare, flori de soc. Se beau 2-3 căni pe zi din această infuzie. Consumul de drojdie de bere opreşte supuraţiile.
Intern, se mai recomandă:
- tinctură de rădăcină de brusture, cîte 10 picături, de 3 ori pe zi;
- infuzie din rădăcină de brusture (2-4 linguri la litru) - se va bea în cursul unei zile;
- infuzie de trei fraţi pătaţi (1 linguriţă la cană) din care se beau 2-3 căni pe zi;
- infuzie sau decoct din frunze de nuc (se iau cîte 15 picături, de 3 ori pe zi);
- infuzie din muşeţel, pelin, muguri de pin, porumbar, salvie;
- infuzie sau decoct din rizomi de ghinţaură şi păpădie;
- decoct din teci de fasole fără seminţe (4 linguri teci la 1 litru de apă), din care se beau 3-4 căni pe zi, timp de o lună;
- salată preparată din untişor, salată verde, frunze de păpădie (înainte de formarea tulpinii florifere), varză albă, napi, roşii, sfeclă roşie;
- consumul sucului proaspăt, obţinut prin mixare, de coada şoricelului, muguri de mesteacăn, leurdă, năsturel, urzică, păpădie.
Extern, se recomandă cataplasme, spălături şi băi locale.
- cataplasme cu felii de castraveţi, drojdie de bere înmuiată cu lapte, aplicată pe faţă, cu frunze de salată verde (lăptucă) opărite, aplicaţii cu napi fierţi, după care se fac masaje uşoare, pentru ca aceştia să-şi lase sucul în piele;
- cataplasme cu frunze de praz fierte şi aplicate călduţe;
- cataplasme cu ridichi rase, amestecate cu oţet;
- tamponări cu felii de roşii, de mai multe ori pe zi, timp de 3-4 săptămîni;
- loţionări cu suc de struguri: se spală pielea cu un tampon de vată îmbibată în suc de struguri şi se lasă 10 minute, apoi se şterge pielea cu apă călduţă;
- loţiuni cu suc de varză proaspătă; se pot aplica pe faţă chiar şi numai frunze de varză strivite;
- tinctură de propolis, aplicări locale de 2 ori pe zi;
-ungere cu alifie cu propolis;
- cataplasme, spălături şi băi locale cu infuzie dintr-o linguriţă de muguri de plop negru, zdrobiţi, la 250 ml apă;
- loţionări cu decoct de rizomi (rădăcină) de orbalţ (iarba cristoforului, iarba tîlharului - Actaea spicata);
- tamponări cu infuzie de frunze de nuc, decoct de arnică, decoct de rădăcină de brusture (10 g la 100 ml apă);
- băi de abur cu muşeţel sau paie de ovăz;
- loţionări cu infuzie de jaleş de grădină (Salvia Officinalis - 5 g la 250 ml apă sau 3 linguriţe la 300 ml apă);
- comprese cu infuzie de conuri de hamei (o lingură la 100 ml apă);
- spălături şi băi locale cu infuzie din 15-20 g de flori de gălbenele la 100 ml apă sau cu tinctură de flori de gălbenele (10 ml tinctură la 100 ml apă fiartă şi răcită), zilnic. Tinctura se obţine din 20 flori de gălbenele macerate timp de 8 zile în 100 ml alcool.
- băi, spălături şi cataplasme din infuzie cu 20-40 g cicoare (plantă întreagă) la 1 litru de apă;
- comprese cu infuzie din 20-30 g de rădăcini de brusture la 1 litru de apă.
În fiecare dimineaţă, faţa trebuie spălată cu apă caldă şi săpun, după care se şterge cu o soluţie antiseptică din alcool şi uleiuri volatile (de levănţică, cimbru, coriandru etc): ulei volatil (2 ml), alcool rafinat de 85 de grade (300 ml), apă distilată (200 ml). Se aplică apoi, în strat subţire, o cremă de zi indicată pentru tenul gras, pentru protejarea pielii. Nu se vor folosi cremele grase.
Seara, înainte de culcare, după ce se spală faţa cu apă şi săpun, se aplică, timp de 10-15 minute, o compresă calmantă şi antiseptică cu infuzie de flori de muşeţel (două linguri flori de muşeţel la 200 ml apă), după care pielea se unge, în strat subţire, cu o cremă de noapte pentru ten gras. Se pot aplica comprese din cele enumerate mai sus.
După ce se face o baie de aburi cu infuzie de muşeţel, se pot scoate punctele negre (comedoanele). După scoaterea punctelor negre, faţa se şterge cu soluţia alcoolică amintită mai sus şi se unge apoi, în strat subţire, cu o cremă pentru ten gras.
O dată pe lună, după o baie de aburi şi scoaterea comedoanelor, se aplică o mască pentru ten gras şi seboreic. Fructele de mur, zdrobite şi aplicate pe faţă sînt folosite pentru proprietăţile lor astringente şi sînt indicate tenurilor grase şi acneice. Persoanele cu tenul foarte gras pot folosi masca de gutuie (o gutuie curăţată de coajă se dă prin răzătoarea măruntă şi se amestecă cu pudră de talc; se aplică pe faţă şi se păstrează 20 de minute, după care se spală faţa cu apă călduţă).
Măştile de caise, piersici sau prune, strivite şi aplicate pe faţă timp de 20 de minute, se folosesc pentru tenul seboreic cu puncte negre. Sucul de grepfrut are o puternică acţiune astringentă.
Scoaterea comedoanelor şi aplicarea măştii se recomandă să se execute de cosmeticiană.
Săpunul folosit pentru spălarea tenului este bine să fie de sulf sau de gudron. Ca măsuri igienice, se recomandă fierberea rufelor de corp, schimbarea cămăşii în fiecare zi, combaterea constipaţiei, vitaminoterapie bogată, în special vitamina A şi cele din complexul B, ingerate ca atare, dar şi sub formă de creme în tratament extern, pentru a menţine troficitatea epidermei.
Comedoanele sînt supuse uneori suprainfecţiilor cu diverşi microbi şi, de aceea, dacă nu sînt tratate la timp, pot lăsa cicatrice pe faţă. Şi nămolurile sînt indicate în tratamentul tenurilor seboreice, întrucît au conţinut bogat în produşi ai sulfului. Ele conţin un număr mare de oligoelemente absolut necesare metabolismului celular.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

SALUT DIN NOU

DATORITA FAPTULUI CA AM PRIMIT MULTE MAIL-URI DE MULTUMIRE PENTRU POSTARILE MELE ,AM HOTARAT SA REIAU ACEASTA SERIE DE RETETE ,CURE ,SFATURI ETC IN SPERANTA CA SUNT OAMENI CARORA LE SUNT DE AJUTOR .CU DRAG ADMIN.